[Mihailc]

Pentru a pune capăt controverselor sterile cu unii colegi de forum, o să încerc să fac câteva precizări de ansamblu asupra poziţiei, în mod vădit ingrate, adoptate de subsemnatul pe acest forum.

Am spus că o să încerc, deoarece observ că e foarte dificil pentru unii dintre noi să citească în mod corect şi onest exprimarea unei atitudini în propriul ei sistem de referinţă.

Într-un studiu de teorie a lecturii, Umberto Eco observa că majoritatea cititorilor manifestă o tendinţă de a compensa subiectiv aparenta incompletitudine a unui text cu o contribuţie proprie prin care lectorul încearcă să-şi lămurească, cu mijloacele culturale din dotare, fapte şi idei lăsate deliberat în suspensie de autor. Consecinţa aceste carenţe de percepţie este o înţelegere (auto)falsificată asupra mesajului, urmată de eroarea de opinie şi, în caz că opinia este exprimată public, dispersia în cascadă a unei întregi suite de minciuni cu efect de infecţie informaţională asupra altora.

Din abundenţa de variaţiuni a compensaţiei subiective în lectura unui text, evidenţiez doar două modele generice, foarte "bine reprezentate" pe forumul acesta:

1. Lectura de tip oglindă. Acest mod eronat de a citi este propriu persoanelor care sunt captive unui sistem închis de idei. Aceştia nu caută să înţeleagă ceea ce vrea să spună interlocutorul textual, ci urmăresc doar dacă mesajul lui încape, fără să rămână ceva pe dinafară, în propriul lor lagăr mentalitar. Dacă autorul are o credibilitate obligatorie, cum este cazul sfinţilor pentru unii creştini, textul este ajustat/amputat în aşa fel încât orice detaliu care nu poate fi înghesuit în cămaşa de forţă a propriei înţelegeri să pară că-i nesemnificativ sau subordonat părţii "arestabile". Protagoniştii acestei autoînşelări perceptive sunt oameni fragili care-şi construiesc în timp un mic templu numai a lor, ticsit cu idoli mentali cărora le aduc constant jertfe şi închinare la orice confruntare cu alteritatea, întrucât pentru ei mediul exterior este totuna cu haosul infernal al nesiguranţei şi a lipsei de sens. Partea proastă al acestui mod handicapat (în sens pur "tehnic", nu peiorativ) de relaţionare cu semenii este faptul că victimele acestei erori fac eforturi uriaşe să dea un sens universal micii lor religii individuale, fiindcă formele folosite în devoţiunea lor idolatră sunt adesea preluate dintr-o reţea vastă de informaţii care au realmente o relevanţă universală, cum este Tradiţia Bisericii.

(Întrerup aici postarea din criză de timp, dar revin.)