Citat:
În prealabil postat de Teodosie
Eugen7 , pai cu cizmarul acela era o taina mare .Nu spune cate placeri senzoriale avea el sau nu avea Antonie asta nu stim dar stim de ce il intrecea pe Sf Antonie cel mare : pentru ca statea si se uita la fiecare om ( probabil nealegand "ereticii" agarenii etc ) si zicand " si acesta se mantuiesta iar eu pier" .Lucrare deosebit de grea, cea mai grea posibila pe care au avut-o doar sfintii mari gen Siluan , e iadul deznadejdii sfintitoare al smereniei desavarsite care este periculoasa pentru noi ca din asta se pot pierde mintile. Pogorare la iad de viu nu oricine face asa ceva.
Apropos de placerile sfintilor , la un mare sfant ajunge un om si spune ca asa buna mancare avea si asa gust cum el in viata lui nu a simtit ( o mancare obisnuita era cu ceapa paine etc ), caci cuviosii curatindu-se traiesc placerile senzoriale mult mai intens decat noi dar o intensitate lina inocenta, pur si simplu au senzorul neprafuit , degeaba peisajul e frumos da ai cataracta.
Sa nu-i compatimim pe sfinti ca ei au de toate , noi n-avem si ni se pare ca avem.
|
Da! Foarte adevarat. Cred ca aici de fapt e marea problema a celor care aleg de timpuriu calea monahala. Ei se roaga mereu, fac ascultare, se infraneaza de la toate poftele si fug de pacat pe cat ii calauzeste pe ei constiinta. Dar de aici (cazul Sfantului Siluan) exista riscul ca smerenia sa-si piarda "obiectul". "... Atat timp cat fac voia lui Dumnezeu, si mai si primsc semne ca Dumnezeu ma iubeste, nu am de ce sa ma simt vinovat... Primesc pentru ca... merit!" Un mirean, oricare ar fi el, si oricat ar incerca sa faca voia lui Dumnezeu, traind in lume, nu se poate feri de pacat. Iar asta ii aduce certitudinea clara de pacatosenie si implicit de smerenie. Sau cel putin asa ar fi firesc (cazul cismarului spre exemplu).