Citat:
În prealabil postat de Mosh-Neagu
Da... Intreaga noastra viata este o goana dupa placeri efemere. Fiecare a cautat macar odata in viata sa simta, sa palpeze, sa traiasca fericirea la apogeul ei, dar a ramas oarecum dezamagit fiindca momentul s-a produs si cu toate astea "n-au fost artificii", n-am topait intr-un picior, n-am vazut "aurora boreala"... Doar ca dupa o vreme incercam iar sa ne punem in aceeasi stare de oarecare confuzie (placere amestecata cu frustrari si complexe, cu retineri si remuscari, cu compromisuri fata de Dumnezeu si fata de noi insine...) si iarasi "fericirea promisa" se consuma fara cine stie ce superlative, ba parca dimpotriva... Si te intrebi "Unde e fericirea aceea pe care ai identificat-o in mintea ta ca si scop in viata"? Dar e o "cacialma"; e o iluzie; e o escrocherie din care iesim mereu si mereu pierduti, dar prea arareori inteleptiti.
Fericirea?... O sa vi se para hilar, dar exista fericiri pe care nu le vedem, desi fara ele am muri. Un taran mucalit avea o vorba foarte adanca: "Omul este cel mai fericit atunci cand isi face nevoile! Cand se intampla sa nu mai poata face asta, realizeaza ca nu mai e deloc fericit!"
|
Completarea este pertinenta si binevenita, frate Mos-Neagu. Sunt intru totul de acord.
Astfel adaug: "fericit nu este cel care are nevoie de cat mai multe (lucruri lumesti), ci cel care are nevoie de cat mai putine (evident lucruri pieritoare lumesti)"... caci fericit este cel care inseteasza si flamanzeste de Hristos Iisus, de harul Duhului Sfant... si constientizeaza ca niciodata nu se va satura de Hristos Iisus, de harul Duhului Sfant, de conlucrarea fireasca datatoare de viata cu harul lui Dumnezeu.
"Inima" omului tanjeste dupa comoara caci ea nu poate sta "goala"... si cu cat sunt in ea mai multe leagaturi de "cele lumesti" si se "umple" de asa ceva... cu atat "legaturile" duhovnicesti "nu mai au loc" in inima. Evident ca si reciproca este valabila, cu cat cautam legatura fireasca cu Dumnezeu, conclucrarea fireasca cu harul Duhului sfant afirmand din ce in ce mai mult "nu mai traiesc eu ci Hristos traieste in mine" (Galateni) cu atat inima se umple de comoara hristica... si legaturile patimase cu cele lumesti care promit o placere mincinoasa si o nemurire mincionoasa nu mai au loc in inima noastra, care se deprinde (nicidecum desprinde) cu placerile ontologice firesti: duhovnicesti, sufletesti spirituale si trupesti (placerea fireasca de a manca, placerea fireasca trupeasca in cadrul casatoriei...) precum o albina care culege nectarul florilor (atat cat trebuie si nu peste masura) pentru miere... Sa ne ajute Domnul Iisus Hristos sa facem si noi mierea cea duhovniceasca care este conclurarea fireasca cu harul Duhului Sfant.
Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.