View Single Post
  #542  
Vechi 04.10.2012, 18:53:24
N.Priceputu
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Ceea ce vreau eu să spun, de fapt, este că rațiunea lui Dumnezeu, adică Logosul, este prezentă în toate cele pe care le-a creat. Materia însăși, în ultimă analiză, se pare că este „nimic”, e lipsită de consistență, particulele subatomice se pare că au doar energie, fără masă, așa cum sunt fotonii (care n-au masă decât în mișcare). Asta face să bănuim (sau să înțelegem) că în ultima ei adâncime materia nu există în sine, fiind o vibrație energetică, din voia și rațiunea dumnezeiască (cam așa ceva spunea Petre Țuțea).
Această rațiune care face bobul de grâu să încolțească și spicul să crească, care face ca toate să existe cu ordine și sens, nu e altceva decât Logosul, Dumnezeu-Cuvântul, prin Care toate s-au făcut.
Nu că El S-ar afla substanțial în cele materiale spun, ci că lumea poartă pecetea rațiunii dumnezeiești și prin ea există, crește, se transformă, devine.
Înțelegând așa, ne dăm seama că Dumnezeu este mult mai aproape de noi decât ne închipuim de obicei, fiindcă toate prin El există și în toate este El.