[cristiboss56]

În prealabil postat de Eugen7

In ceea ce priveste afirmatiile domnului BOSScristi, doresc sa afrim ca sunt in asentimentul lui Socrate care atunci cand in public a fost atacat violent fizic, primid o lovitura puternica de picior... s-a ridicat, s-a scuturat si a zis celor prezenti care asteptau reactia lui: "Oare daca un magar m-ar fi lovit l-as fi dat in judecata?"



...

Un măgăruș, al cărui tată trăgea de-amar de ani la plug,
Dorind să ducă altă viață, mai dulce, cu mai mult belșug,
A fost fugit din al său sat,
Pe ale cărui vechi ogoare, flămând tătucul și-a lăsat,
Și la oraș pornind în grabă, intră la un boier argat…
Boierului plăcându-i foarte odrasla bietului plugar,
Și vrând din el să facă-n lume un mare și-nvățat măgar,
L-a dat pe măgăruș la școală cu profesori în limbi străine,
Să-nvețe câte și mai câte, cum nu putea-nvăța oricine!…
Măgarul a-nvățat, ce-i drept,
Și-ajuns-a un măgar deștept,
Cu “diplome de-nalte studii”, într-un cuvânt, un cărturar
Cum rar se mai găsea ca dânsul asemei învățat măgar!…
Dar într-o zi prinzându-l dorul de sat, de-a tatălui ogradă,
De măgărușii cei cu care zburda odată prin livadă,
Porni-ntr-un suflet să-i mai vadă…
Ajuns, măgarul nostru, iată-l,
Cu drag îmbrățișându-și tatăl:
- Bon-jour, Papa!… Sublimă clipă, că pot în brațe să te strâng!
Parol! Îmi vine să și plâng!…
M-a torpilat atâta dorul s-admir un peisaj natal;
Difuz, zefirul să-mi aducă o melopee de caval;
Ebluisante răsărituri să-mi umple ochii de lumină,
Senzații roze să mă-mbete, culcat sub branșe de glicină:
Să mai mă soarbă, când a ploaie psalmodiază-n zbor prigorii,
Vâltorile efervescente în care înoată roata morii;
Copil ca altădată pur,
S-ascult cum ciocârlia suie, cu incantații, în azur,
Hieratic să mă-nalț și eu,
Eterizat, spre Dumnezeu,
Asemeni unui fum de smirna, fluid, care-a putut scăpa,
Dintr-o cădelniță de aur… Papa, iubitul meu, Papa!…
- Dar în ce limbă, dragul tatii, grăiești aceste vorbe late?,
Că eu, din toate câte spui, abia-nțeles-am jumătate!…
- În limba cultă, primenită, Papa, cum mă-nvățară anii!…
Așa cum tu vorbești, abia de mai vorbesc ciobanii!…
Atunci bătrânul tată zise măgarului flăcău, cu ciudă:
- N-aș fi crezut c-a mea ureche aceste vorbe să le-audă!
Și trist e, dacă-nvățătura pe orice măgăruș îl schimbă
Și-i dă o limbă păsărească, uitându-și strămoșeasca limbă!…
De-om primeni-o, dragul tatii, mereu, ca floarea la ureche,
Pieri-va limba noastră dulce, frumoasă fără de pereche!…
Dar, de pe-un verde brusture,
Pe măgăruș să-l usture,
A fost răspuns o hulubiță:
- Nu măgărușii toți, din carte, deprind o limbă-așa pestriță,
Ci numai proștii și-ngâmfații, punându-și penele-păune,
Nesocotesc și uită toată comoara limbii lor străbune;
Și nu-și dau seama hăbăucii, acei înfumurați și proști,
Că zisa “limbă ciobănească”, comoară e, când o cunoști!
Autor: Vasile Militaru
O Duminica binecuvantata !