Dar nici nu e binecuvântat dezmăţul sau evitarea voită de a avea copii. "Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: "Naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi!" (Geneză 9, 1)

Când este evitată concepţia copilului, este nepermisă şi ruşinoasă chiar împreunarea cu soţia legitimă. - Sfântul Augustin

Sf. Ioan Gura de Aur spune că se poate întâmpla şi desfrânare între soţi atunci când soţii nu au ca scop împlinirea iubirii şi naşterea de prunci, ci se urmează instincul carnal, adică provocarea sexuală, sau consumarea plăcerii.

Din scrierile patristice aflăm că imboldul trupesc a fost lăsat de Ziditorul spre naşterea de prunci, căci judecata dreaptă cu privire la împreunare trebuie să vadă scopul ei în naşterea de prunci. Deci cel ce urmăreşte plăcerea greşeşte în judecată, socotind ceea ce nu e bine, ca bine. Aşadar, unul ca acesta face rea întrebuinţare (abuzează) de femeie, împreunându-se cu ea. - Sfântul Maxim Mărturisitorul

În acelaşi duh filocalic, Sfântul Ioan Casian menţionează: De fapt îmboldirea trupului a fost lăsată de Ziditorul spre naşterea de prunci şi spre continuarea neamului omenesc prin coborâre unii de la alţii, nu spre curvie [...] Prin urmare, nu firea în sine e păcătoasă, chiar dacă o folosim noi rău. Sau vom învinovăţi pe Ziditor? Oare cel ce a dat fierul spre o întrebuinţare necesară şi folositoare e vinovat dacă cel ce l-a primit îl foloseşte pentru ucidere? - Sfântul Ioan Casian

Desfrânarea este un păcat animalic, căci urmează pornirile unei patimi ce domină în animale. Am putea spune că desfrânatul întrece pe animale prin exces şi perversiune, exagerări necunoscute acestora, întrucât ele urmează instinctului nepervertit. Până şi împreunarea lor trupească (a animalelor sălbatice — n.n.) urmează legile firii şi are loc numai în scop de procreare, iar nu pentru desfrâu. - Atenagora Atenianul

De acord te spovedeşti, dar căinţa constă şi în a nu mai face păcatul, adică dacă eşti conştient de păcat, nu-l mai fă sau străduieşte-te să nu mai cazi. Ţine şi de voinţa noastră...

Cam da. Care este rostul împreunării, dacă soţia este în pericol în cazul în care ar răâne însărcinată? Cu atât mai mult recurgi la abstinenţă. Suntem un "trup" numai la bine? Si la rău suntem două? Păi dacă jumătatea e bolnavă, cel sănătos frumos ar fi să rabde, să fie un "trup" şi la greu, la boală, nu numai la bine.

Părintele Arsenie Boca le vorbeşte şi duhovnicilor. Dacă eşti atent părintele Arsenie nu se abate de la cele ce au spus unii Sfinţi (am postat mai sus).

"În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare „că de acum vremea s-a scurtat”, cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi în adâncime. Iar pe de altă parte preoţii vremurilor noastre n-au mai urmarit-o ca păcat şi ca atare să o măture afară din Taina lui Dumnezeu, adica din căsătoria creştină. Aşa se face ca, „lipsind preotului conoştinţa legii şi bătrânului sfatul”, oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă că aceea (desfrânarea dintre soţi) nu-i păcat".

Voluptatea este egoistă, prin urmare este păcat. Sexualitatea în familie nu trebuie a fi folosită pentru a procura plăcerea, pentru că aceasta din urmă nu trebuie văzută ca scop, ci ca mijloc în împreunarea trupească. Este condamnabilă împreunarea pentru plăcere, nu cea pentru procreaţie. Nu faptul în sine, ci abaterea de la rânduiala lui constituie o ruşine, faptul fiind chiar binecuvântat de Dumnezeu: "Creşteţi şi vă înmulţiţi, fiind blestemată ieşirea din rosturile lui în adultere, ticăloşii, lupanare. - Tertulian