View Single Post
  #16  
Vechi 25.09.2012, 07:30:46
Decebal Decebal is offline
Banned
 
Data înregistrării: 19.07.2012
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.651
Implicit “Autonomia mai presus de orice”

Citat:
Câteva gânduri despre autonomie

Vorbim mult despre autonomie și subsidiaritate, adică despre ideea ca puterea decizională în problemele societății să fie însăși societatea, prin intermediul organismelor reprezentative, alese. Avem nevoie, solicităm chiar autonomia, așa, la mod general. Câteodată vorbim dacă există sau nu o bază economică pentru realizarea autonomiei teritoriale a Pământului Secuiesc, însă nu prea discutăm dacă avem nevoie realmente de toate acele lucruri care țin de autonomie. Si nu mă refer doar la folosirea limbii materne. Pentru mine, autonomia înseamnă ca societatea însăși să fie cea care decide soarta instituțiilor publice cum ar fi spitalele, unitățile de învățământ, poliția, instituțiile de cultură, pompieri, arhive. Iar investițiile și dezvoltările pe care va dori societatea să le facă în aceste domenii de activități sunt și ele decizii ale organismelor reprezentative ale acestei comunități. Asta este părerea mea. Insă cel care consideră că despre problemele spitalului ar trebui luate decizii la ministerul sănătății din București, că despre problemele poliției locale ar trebui să se decidă la ministerul de Interne, iar ministerul Culturii ar trebui să ia decizii referitoare la instituțiile noastre de cultură, acela, practic, nici nu dorește să fie autonomie. Desigur, știu și eu că ar fi posibil să existe anumite probleme cu acele persoane care ar primi însărcinare din partea comunității să le reprezinte interesele. Si atunci, aceste persoane vor trebui să fie demise din funcțiile lor, deoarece, și acest lucru este parte a autonomiei. Un primar se află în scaunul său datorită alegătorilor și, tot ei sunt și cei care au posibilitatea să îl destituie prin respectarea anumitor prevederi legale. Ca atare, dacă dorim într-adevăr autonomia, nu vom putea spune că acest consiliu sau acest primar nu este capabil să ia decizii corecte.

Sursa: publicația săptămânală Erdovidek, nr.46 din 19-25.11.2010, autor Marton Arpad
sursa: http://www.ziaristionline.ro/2011/01...esus-de-orice/
Reply With Quote