Citate si mai explicite:
Sfântul Efrem Sirul:
"Așa cum toate – copacii, ierburile, dobitoacele, păsările și omul – erau deodată și bătrâne și tinere: bătrâne după înfățișarea mădularelor și alcătuirii, tinere după vremea zidirii lor; tot așa și luna era în acea vreme și bătrână și tânără: tânără, căci numai ce fusese zidită, bătrână fiindcă era plină precum în ziua a cincisprezecea.”
Despre cele sapte zile:
Sfântul Efrem în tâlcuirea sa la Facere:
"Nimenea să nu creadă că zidirea cea de Șase Zile este o alegorie; tot așa, nu este îngăduit a zice că ceea ce pare, potrivit celor istorisite, a fi fost zidit în șase zile, a fost zidit într-o singură clipă și, de asemenea, că unele nume înfățișate în acea istorisire fie nu înseamnă nimic, fie înseamnă altceva. Dimpotrivă, trebuie să știm că întocmai cum cerul și pământul care s-au zidit întru început sunt chiar cerul și pământul, iar nu altceva ce s-ar înțelege sub numele de cer și pământ, tot creadă orice altceva se zice a fi fost zidit și tocmit cu rânduială după zidirea cerului și a pământului nu sunt numiri goale, ci însăși ființa firilor zidite corespunde puterii numelor acestora."
"Deși atât lumina, cât și întunericul au fost zidite într-o clipită, totuși atât ziua cât și noaptea Zilei întâi au ținut câte douăsprezece ceasuri fiecare."
Si sf. Vasile cel Mare spune ca Facerea nu se poate interpeta la modul figurat:
"Cei care nu interpretează cuvintele Scripturii în sensul lor propriu spun că apa de care vorbește Scriptura nu e apă, ci altceva, de altă natură, și interpretează cuvintele plantă și pește cum li se pare lor; la fel și facerea târâtoarelor și facerea fiarelor le interpretează răstălmăcindu-le după propriile gânduri, întocmai tâlcuitorilor de vise ce tâlcuiesc în folosul lor vedeniile din timpul somnului.
Eu, când aud că Scriptura zice iarbă, înțeleg iarbă, când aud plantă, pește, fiară, dobitoc, pe toate le înțeleg creadă cum sunt spuse. Nu mă rușinez de Evanghelie.
Mi se pare însă că cei ce nu înțeleg lucrul acesta, adică cei care folosesc interpretarea alegorică, au încercat să dea Scripturii o vrednicie închipuită, punând pe seama ei propriile idei, schimbând sensul cuvintelor Scripturii cu folosirea unui limbaj figurat. înseamnă însă să te faci mai înțelept decât cuvintele Duhului când, în chip de interpretare a Scripturii, introduci în Scriptură ideile tale. Deci să fie înțeleasă Scriptura cum a fost scrisă!"
|