Ascultă, Andreea, cuvântul Domnului:
Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie.
Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.
Și dușmanii omului (vor fi) casnicii lui.
Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.
Despre ce fel de sabie vorbește, aici, Domnul ? Să fi venit Blândul Isus, oare, ca să aducă învrăjbire între oameni și să despartă familiile în două ? Nu la o astfel de sabie se referă Domnul nostru, ci, așa cum ne lămuresc cei care cunosc Scripturile mai bine decât noi și care au primit autoritate ca să ne lămurească, sabia pe care o aduce Domnul este cuvântul Evangheliei. Deci, faptul că unii sunt alături de Cristos, pe când alții sunt mai departe de El într-o familie, poate fi, și este adesea, subiect de neînțelegeri. Uite, am să-ți fac o confidență aici: în toate serile care sunt în perioade de post, eu vorbesc cu copiii mei despre Isus. Asta numim noi "cateheză". Da, numai că soția mea, care e preabună din multe puncte de vedere, mai îmi spune câteodată: "ce, vrei să-i faci mitropoliți" ? Creștinii au fost mereu priviți cel puțin ca niște ciudați, dacă nu cumva cu ură. Așa a fost de la început, iar primul care a pățit chestia asta a fost Însuși Domnul nostru.
Pe de altă parte, te rog să observi că, în pasajul de mai sus (din Matei cap 10 versetul 34 și următoarele) Dumnezeu se adresează unui auditoriu format din oameni maturi. Pe de altă parte, în numeroase locuri El îi îndeamnă pe copii să își asculte părinții. După cum ai să înveți mai târziu, ascultarea e o mare virtute, pe care toți sfinții, fără excepție, au exersat-o. Ea însă face parte din ceea ce numim "viruți mediane", adică are limite în ambele părți: poți păcătui din prea puțină ascultare sau poți păcătui din prea multă ascultare. Care este limita de la care, încolo, nu trebuie să asculți de părinții tăi, de profesorii tăi, chiar de episcopul tău, iar mai târziu de soțul tău, de cei din organigrama companiei sau firmei unde vei lucra ? Această limită este dată de păcat și de încălcarea demnității tale. Dacă vreunul, sau chiar toți dintre aceia cărora le datorezi ascultare îți cer să faci ceva care este un păcat, ori care este un lucru nedemn, înseamnă că nu trebuie să asculți. Spune-mi, te rog, crezi că a nu asculta un anumit gen de muzică este un păcat ? Ori a nu citi anumite cărți, ori a nu vizita anumite sit-uri ori forumuri, chiar dacă ele sunt despre credință ? Desigur că nu: nici Dumnezeu, nici Biserica nu ne-au poruncit ca fiind o obligație să facem astfel de lucruri. Deci, dacă tatăl tău și-a exprimat mai mult decât o părere, dacă a fost imperativ în a-ți interzice asemenea lucruri, exersează creștinismul practic ascultându-l. Mai târziu, poate foarte târziu, poate nu în viața aceasta, ai să fii răsplătită pentru asta. Știi că mulți sfinți, care Îl iubeau pe Domnul așa de mult încât vroiau să facă mult mai mult decât să asculte muzică ori să viziteze sit-uri despre El, vroiau să Îl lăude în rugăciune și contemplare permanent, au primit interdicție de la superiorii lor să facă asta, primind în schimb însărcinări absurde, de exemplu să curețe verzele pentru mănăstire ? Și toți, fără nicio excepție, au ascultat. Tu ești mică, ție Domnul nu ți-a trimis asemenea încercări, ci pe acelea pe care le poți duce. El se va bucura dacă, păstrându-L în inima ta, ai să asculți de părinții tăi care nu îți cer să faci ceva care L-ar jigni pe El.
|