[Eugen7]

Sfantul Luca al Crimeei - Puterea inimii (Duh Suflet Trup)

Link directe pentru fisier in format HTML:
http://ia700801.us.archive.org/18/it...reaInimii.html

Link directe pentru fisier in format PDF:
http://ia600805.us.archive.org/21/it...ereaInimii.pdf

" [...]Permanenta încordare a voinţei pe parcursul vieţii, orientată spre atingerea planurilor şi a scopurilor principale. O iubire liniştită şi nepătimaşă. O bucurie estetică adâncă, liniştită. Patimi înverşunate, mânie, frică. Credincioşie faţă de Dumnezeu, Care călăuzeşte întreaga viaţă. Acestea sunt acţiuni ale conştiinţei şi sunt determinate de către: 1) percepţiile organelor de simţ, 2) senzaţiile organice ale corpului nostru, 3) percepţiile fiinţei noastre transcendentale, 4) percepţii din lumea duhovnicească superioară, 5) acţiunile duhului nostru.

Actele conştiinţei noastre nu sunt izolate. Gândul este însoţit mereu de trăire [simţire]; trăirea şi voinţa - de către gând; iar trăirea - de acţiuni volitive, actele voinţei fiind întotdeauna legate de trăire şi de gânduri, complexul acestor acte desfăşurate concomitent determinând starea conştiinţei. Aceste stări ale conştiinţei se schimbă în permanenţă, căci actele conştiinţei sunt în continuă mişcare.

Prin bogăţia, diversitatea şi profunzimea actelor şi a stărilor conştiinţei se conturează volumul conştiinţei care, de asemenea, se modifică în permanenţă, de obicei în sensul sporirii sale. La actele şi la stările conştiinţei participă permanent duhul nostru, determinându-le şi orientându-le. La rândul său, duhul sporeşte şi se modifică în funcţie de activitatea conştiinţei noastre, de actele şi de stările ei în parte.

Aceasta este înţelegerea noastră despre plinătatea activităţii psihice a omului. Însă nu doar omul are suflet, ci şi animalele. „Sufletul animalului este în sângele lui” şi animalul, ca şi omul, este alcătuit din duh, suflet şi trup.

Ce este sufletul? În reprezentarea cea mai simplă, la animale este un complex de percepţii organice şi senzoriale, gânduri şi trăiri, urme de amintiri sau doar un complex de senzaţii organice (la animalele inferior organizate), ​consolidate de conştiinţa de sine (de către minte la animalele superior organizate). Duhul primitiv al animalelor constituie doar suflarea vieţii (la cele inferioare). Pe măsura avansării pe scara complexităţii, sporeşte şi duhovnicescul (partea duhovnicească) lor şi la suflarea vieţii se adaugă mugurii minţii, voinţei şi simţirii.

La om, sufletul este mult mai înalt în esenţa lui, căci duhul care participă la lucrarea sa este de necomparat cu duhul animalelor. El se poate învrednici de darurile cele mai înalte ale Duhului Sfânt, pe care Sfântul Prooroc Isaia (11, 2-3) le numeşte duhul temerii de Dumnezeu, duhul cunoştinţei, duhul sfatului şi al tăriei, duhul luminării, duhul înţelegerii, duhul înţelepciunii, Duhul Domnului sau darul bunei-credinţe şi al desăvârşitei luminări.

Duhul şi sufletul omului sunt unite în chip nedespărţit, în timpul vieţii, într-o singură alcătuire; însă la oameni pot fi văzute felurite măsuri [trepte] de înduhovnicire. Sunt oameni „duhovniceşti”, după cuvântul Apostolului Pavel (1 Corinteni 2, 13-15). Așa cum am citat pe Sfântului Antonie cel Mare mai sus, sunt oameni-dobitoace, oameni-iarbă şi oameni-îngeri. Cei dintâi nu se deosebesc prea mult de dobitoace, căci înduhovnicirea lor este extrem de scăzută, iar cei din urmă se aseamănă duhurilor celor fără de trup, care nu au nici suflet, nici trup.

Aşadar, sufletul poate fi definit ca o totalitate de percepţii organice şi senzitive, urme de amintiri, gânduri, trăiri şi acte volitive, dar fără participarea obligatorie în acest complex a manifestărilor superioare ale duhului, care nu sunt proprii animalelor şi unor oameni [în sensul că manifestările superioare ale duhului nu sunt caracteristice, nu sunt specifice unor oameni tocmai din propria lor voinţă, lucrare şi închidere în cugetul trupesc şi stricăcios, căci altfel fiecare om are potenţial deplin pentru a atinge desăvârşirea]. Despre aceştia vorbeşte Apostolul Iuda, spunând că sunt „oameni fireşti, care nu au Duhul” (Iuda 1, 19). [„Domnul Dumnezeu a zis: «Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup»” (Facerea 6, 3)]

În timpul vieţii, în conştiinţa de sine, viaţa duhului se întrepătrunde strâns cu acele acte psihice care sunt comune oamenilor şi animalelor, adică cu senzaţiile organice şi percepţiile senzitive; acestea din urmă, la rândul lor, sunt indisolubil legate de viaţa trupului - în special a creierului - şi dispar odată cu moartea trupului. De aceea, sufletul primitiv al animalelor este muritor, cum muritoare sunt şi acele elemente ale conştiinţei omului care izvorăsc din trupul mort (percepţiile organice şi senzoriale).

Sunt nemuritoare acele elemente ale conştiinţei care sunt legate de viaţa duhului. Nemuritor este duhul, care, după cum vom arăta în continuare, poate exista fără legătura cu sufletul şi cu trupul. Materialiştii neagă nemurirea sufletului tocmai pentru că nu vor nicidecum să cunoască ceva despre duh. Iar ​despre nemurirea conştiinţei, înţeleasă strict fiziologic, noi nici nu vorbim."
LUCA AL CRIMEEI, Sfântul, Puterea inimii, trad. Savga Evdochia, Bucuresti: Sophia, 2010., pag 80-84.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.