În prealabil postat de Mihailc

2. Tu tot repeţi pe-aici că spui ce spun sfinţii. Ţi-ai pus vreodată întrebarea dacă nu cumva doar spui ce crezi că spun sfinţii, iar sfinţii s-ar putea să spună mai mult decât pricepi tu în faza asta a înţelegerii tale? Sfinţii sunt infailibili? Tu eşti infailibil?

3.Un indiciu care mă determină să te suspectez de ipocrizie mai mult sau mai puţin conştientă în "mărturisirea ta". Dacă vezi că eu sunt ticălos şi irascibil, de ce nu-i imiţi pe sfinţi şi mă imiţi pe mine? Eu fiind un un om rău, iar tu un om bun de vreme ce mărturiseşti de pe palierul sfinţilor, de ce te străduieşti aşa de tare să ţii pasul cu răutatea mea. Din moment ce spui ce spun sfinţii, de ce nu şi faci ce-au făcut ei pentru a ajunge să spună lucruri îndeobşte folositoare şi credibile, adică să mărturisească în primul rând cu ceea ce sunt şi abia apoi cu ceea ce spun.

Iată cum a mărturisit credinţa adevărată Sfântul Macarie cel Mare:

"Pe când avva Macarie trăia în singurătate într-o colibă de la marginea unui oraş, a fost acuzat de părinţii unei tinere că abuzase de ea. Aceştia l-au legat cu o funie de gât şi l-au târât aşa prin tot oraşul, strigând: "Iată un aşa-zis "pustnic" care ne-a violat fata!". Drept care i-au cerut satisfacţie şi plata unei pensii alimentare pentru copilul ce avea să vie pe lume.
Sfântul nicidecum n-a căutat să se dezvinovăţească. A primit necinstirea din partea lor şi s-a întors în colibă. A început să lucreze de două ori mai mult ca până atunci, împletind rogojini şi coşuri, zicându-şi: "Macarie, acum ai nevastă. Trebuie să munceşti mai mult, ca s-o întreţii.". În fiecare zi se prezenta acasă la tânăra fată, aducând toţi banii câştigaţi astfel. În schimbul lor, primea înjurături şi lovituri. Situaţia a ţinut până în ziua când, muncită de durerile facerii, fata a mărturisit nevinovăţia călugărului, şi cine-i adevăratul tată. Dar atunci Macarie a fugit în pustiu ca să nu fie cinstit ca un sfânt.

În atitudinea asta omul vede, panoramic, all inclusive, cuvântul adevărului făcut trup, Evanghelie în act, scopul dogmelor, a imnografiei, a Sfintelor Taine, a rugăciunii şi propovăduirii Bisericii: biruinţa vieţii asupra morţii.

Că un sfânt, dacă e sfânt adevărat, rabdă cu seninătate ocările altora şi nu răspunde cu un croşeu de dreapta unui picior în fund. Oare credinţa adevărată se mărturiseşte numai cu o nesfârşită pălăvrăgeală sau şi printr-o atitudine diferită care convinge la un nivel mult mai profund decât simpla verbalizare? (o întrebare valabilă şi pentru mine!)

4. O rugăminte mai personală: poţi să faci un rezumat al "învăţăturii" mele dacă tot m-ai procopsit cu o asemenea responsabilitate de care mă simt străin?