As mai dori, ma iertati daca abuzez, sa adaug un singur lucru.
Ieri am vazut in troleibuz doi adolescenti, un baiat si o fata. Pareau copii sarmani, crescuti prin cartier sau cine stie cum si unde... Baiatul era evident indragostit de ea, dupa privire s ialte semne. Insa nu stia cum sa se comporte, cum sa isi exprime dragostea. Si ce facea? O ciupea (destul de dureros,, cum mi-am dat seama), o tragea de par, o lovea c-o sticla de cola in cap, o imbrancea... Iar ea, culmea, nu se supara, desi exprima atat durerea cat si neplacerea pe ansamblu a situatiei resimtite... Si ii zambea arar, idragostita si ea.

Nu am intervenit... Din varii motive (am experienta cu adolescentii si nu ma mai arunc oricind si oriunde).

Am cugetat insa cu anumita mahnire tocmai la aceasta: din inima poate tasni un fir de dragoste, insa acesta, pe masura ce trece prin straturile personalitatii, este tradus in fel si chip, e insotit si de alte continuturi, este invesmantat in atatea toale murdare incat atunci cand ajunge la suprafata (adica in lumina constiintei si apoi in comportament), iese exact pe dos. Ce rasol! Ce pacaleala! Ce goanga, ce ratare!

Alte exemple din "dictionarul" meu personal de deturnari ale nazuintelor sfinte pana la transformarea lor in lucruri de iad:
a) vrea sa te ajute, pana te omoara (aici deturnarile sunt in zona priceperilor si a altor competente pe care e musai sa le avem atunci cand voim sa oferim ajutor);
b) vrea sa isi umple sufletul cu ceva frumos si merge in crasma sau in parc unde spune bancuri porcoase (a invatat ca asa se face);
c) vrea sa cunoasca dragostea dintre barbat si femeie si intra pe net sa vada filme porno (asa a invatat ca se face);
d) nazuieste sa se impartaseasca cu Sfant Sangele Domnului, intrucat simte un gol insuportabil si, nestiind/neintelegind ce i se intampla, fiind deviata interpretarea semnalului intarior al inimii catre constiinta, bietul om merge in crasma si bea, bea, pana nu mai stie de el...
e) nazuieste sa se impartaseasca cu Sfant Trupul Domnului, intrucat simte o foame de Hristos si, nestiind/neintelegind ce i se intampla, interpreteaza in termenii si impulsurile atasate ale hranei compulsive si maninca, maninca, obezitate in regula.

Desigur e simplist ce am scris, e doar o schema pentru a sugera automistificarea petrecuta in fiinta noastra, devierile de tot pasul, vicleniile pe firul evenimentelor sufletesti succesive etc.

De aici sustin iarasi cat de necesar este ca omul sa aiba parte de o educatie reala (iar in primul rand de cateheza si practica cu rol educogen): astfel incat sa inteleaga, mai intai, ce i se intampla de fapt. Apoi sa deprinda si modul concret si corect de implinire a celor nazuite. Sfintenia zvacneste-n inima oricarui om, insa e deturnata si mutilata la tot pasul. In adincul unui ucigas poate zvacni inocenta deplina. Dar ce folos, o, Doamne, cata vreme viclenia castiga batalia zborului?....

Iar noi modernii suntem barbari.
Cu toate doctoratele noastre inutile cu tot...