Aici as face si eu o paralela, intrucat rationamentul tau, Demetrius, mi-a trezit o serie de amintiri in legatura cu suferinta psihica si tulburarile constiintei si ale comportamentului.

Demonizatul era evident in stare de constiinta modificata iar comportamentul era in consecinta.
Unde intalnim situatii asemanatoare? Enumar pe scurt cateva situatii:
a) tulburari psihice de intensitate clinica (in mod evident in bolile majore, cu delir si halucinatii etc.);
b) consum de substante psihoactive (droguri, alcool), intoxicatii cu diverse alte substante;
c) imbolnaviri ale creierului precum si degenerescenta senila;
d) traume emotionale severe (stari de soc);
e) graviditate, nasteri si stari postoperatorii;
f) sugestie si transa hipnotica.
Ar mai fi si altele...

Insa as accentua faptul ca suferinta psihica, deprivarea intensa si sitematica, pot duce persoana in stari de modificare semnificativa a functionarii psihice.

Este posibil ca un om cu o personalitate frumoasa, un om cu inima buna, sa zicem asa mai simplu, sa devina de nerecunoscut in conditii severe de existenta. Odata ce se instaleaza modificarea de constiinta el este de nerecunoscut. Totusi, cei care il cunosc, daca sunt binevoitori ii acorda credit si il ajuta sa isi revina, sa se insanatoaseasca. Asa fac rudele, prietenii, cunoscutii -colegi, vecini, apoi medicii, specialistii psi, inclusiv preotii.

Presupun acum ca Domnul cunostea nu doar starea modificarii de constiinta a posedatului, ci ii cunostea si inima. Acolo in adancuri Dumnezeu vede clar ceea ce pentru noi este de obicei inaccesibil, tainic. Acolo in adinc cu siguranta, ma risc eu sa afirm, omul acela striga dupa ajutor. Dar afara nu se auzea, afara in conduita lui era spectacolul posesiunii. Asadar pot spune ca defapt posedatul cere ajutor, e de presupus ca o face, dupa cum orice om cere ajutor dinlauntrul fiintei lui, chiar cand e nebun de legat.
Tocmai de aceea, daca vom merge la camera de garda serviciul psihiatrie, vom vedea un lucru curios: partinatorii sunt plini de furie uneori, lupta cu ura vadita impotriva "nebunului" (intrucat mult au suferit ei de pe urma comortamentului chinuitor al pacientului) in timp ce medicul se straduieste sa ii linisteasca si le da asigurari ca pacientul va avea alt comportament si alta judecata si simtiri dupa o cura de tratament psiho-medicamentos.

Uneori pe la camera de garda vin si posedati. Spectacolul e grozav, terifiant... Pe noi, cand eram studenti, mai ales, intalnirile de la camera de garda unde faceam practica de psihiatrie ne tulburau foarte mult... Si ne miram cum de medicii erau atat de calmi, deseori aproape plictisiti (intrucat aveau deja multa experienta cu astfel de cazuri).

Am vazut posedati la intrarea in camera de garda apoi i-am revazut dupa o saptamana de tratament cu neuroleptice, pe sectie. Uimitoare transformare! Nici urma de posesiune, eventual rusinea si regretul omului ca a facut lucruri pe care in cea mai mare parte nu si le mai amintea insa le aflase de la altii... La fel e si in cazul consumului de substante... Dupa iesirea din betie, de pilda, omul se rusineaza foarte de comportamentul sau din timpul cand nu mai era constient ce e cu el si cu lumea din jur... (din pacate, fara tratament adecvat, rusinea poate duce iarasi la consum si lantul se reia, patternul se repeta, e jale...).

Asadar, precum doctorul stie ca in adincul sufletului bolnavul vrea sa se faca bine si de aceea il si ajuta, presupun ca Doctorul cunostea inima posedatului si "dadea la o parte" vocile care ii stapaneau bietului om comportamentul si mintea.

Deci, tot omul cere ajutor lui Dumnezeu in adincul fiintei sale. Insa ceea ce e bun si firesc in vazduhurile sufletesti, poate fi deturnat si modificat pe masura ce intervin alte straturi ale mintii, care pot fi "defecte" functional, schimonosind mesajul inimii pana la a-l face sa para chiar contrariu in constiinta si in comportamentul vizibil.

Problema/provocarea si sansa noastra tocmai asta si cred ca e:: sa descoperim cum sa cerem ajutor lui Dumnezeu in mod constient si voluntar, asa incat atat adincul inimii cat si restul fiintei, pana la intreaga noastra constiinta, sa fie una. Toata faptura noastra sa devina inchinaciune lui Dumnezeu!. Acesta si este, dealtfel, pentru mine intelesul termenului de "monah", asadar unit, unul... Iar nu scindat si contradictoriu, conflictual in el si cu lumea, cum e tot omul bolnav.

P.S. Pentru posedat ar fi putut cere ajutor, asa cum e de obicei la doctor, nu el ci apartinatorii. Tatal lui, de pilda, ori prietenii, rudele, vecinii... Iar Doctorul Hristos a ascultat rugamintea lor si totodata rugaciunea inimii posedatului.