Domnule Mihail va ramasesm dator si dvs si domnului Eugen cu o completare,cumva de amorul artei pt ca esenta ati subliniat-o deja.Insa ca sa nu ramin de caruta am conceput cele trei analize,in ciclul ,,Sacrul si profanul sau cum ne raportam la Divinitate"si am sa incep cu fariseii. Continutul insa este un articol care mi-a placut in care am introdus parafrazari cu tampenii proprii intercalate :)

HRISTOS TREBUIA SA MOARA

Fie si in termeni strict umani Iisus a fost o persoana care a ridicat standarele.Era cu totul neobisnuit si pragmatic vorbind,era cel mai competent in ceea ce facea.Proscrisii societatii,exilatii strambului spirit uman de a imparti dreptatea dupa putinul din fiecare,il iubeau si EL le-a acordat mereu atentie.Ca si cum izolarea prin definite,trista si fara speranta, era brusc trezita la viata de insasi lumina vietii in timp ce lumea,care s-ar fi asteptat sa fie gazda perfecta si previzibila,se retragea palida undeva-n fundal.Dar cei care detineau locurile de cinste si putere in acele vremuri nu-l puteau tolera pe Iisus.

Farseii si-au declarat deschis dusmania de moarte fata de Hristos si acesti oameni erau chiar cei care declarau ca se separau de lume tocmai pentru a fi sfinti.Cautarea sfinteniei era preocuparea majora a vietii lor,erau specialist in sfintenia teoretica.Sa nu va imaginati ca exista vreo prevedere religioasa,oricat de mica,care sa nu fi putut sa fie recitata de acesti oameni la orice ora din zi si din noapte,erau un almanah al corectitudinii religioase iudaice.Probabil iti puteau da citate pe banda rulanta,ar fi jonglat,in fata ta ingrozita,cu stipulatii si prevederi alambicate si incalcite dar a caror concluzie te-ar fi trimis direct in depresie grava,intrucat,cum deja ati ghicit,tu nu erai un fariseu,un pus deoparte pentru sfintenie ci o rama cazuta-n cap in fata ,,sfinteniei” brutale ce le insotea pasii.Daca vreo grupare si-ar fi aruncat in aer palariile pentru a saluta aparitia sacrului pe scena istoriei,acesta grupare ar fi trebuit sa fie partida fariseilor.Prin devotamentul lor neobisnuit pentru sfintenie,rigid si schimonosit,rece si mort pana in strafundurile lui,fariseii si-au castigat un respect deosebit din partea poporului pentru ,,pietatea”lor fara egal.Nu erau altii ca ei.Erau foarte apreciati de popor.Li-se rezervau locurile privilegiate,erau admirati ca experti in chestiuni religioase.Hainele le erau impodobite,isi practicau virtutile in locuri publice,posteau unde putea sa-i vada oricine.Isi plecau capul,cu gravitate si importanta,in rugaciuni solemne la colturile de strada.Toata lumea putea sa auda zanganitul monedei in cupa cersetorului cand fariseul facea milostenie.,,Sfintenia “lor era vizibila pentru toata lumea.

Dar Iisus i-a numit ipocriti.

A rostit impotriva lor unul dintre cele mai dure mesaje si judecati profetice din istorie: ,,Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi."(Matei 23,15).O denuntare atat de aspra cerea o aratare fara mila a motivelor: ,,Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale. Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi, Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi."(Matei 23,2-7).

La farisei nu exista notiunea de modestie,nu exista nici o frumusete autentica a sfinteniei lor,erau tipatori si ostentativi in manifestarile lor,sfintenia lor era o prefecatorie,inauntrul lor nu era nimic care sa rasune.Ipocritul este cineva care doar mimeaza nu si traieste:,,Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie. Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege."(Matei 23,25-28).

Imaginile pe care le-a folosit Hristos sunt foarte dure insa slujirea fariseilor,precum mormintele varuite,ascundea adevarul infiorator al descompunerii trupului si mai ales a spiritului,o alta desfacere,dar in depravare,in prefecatorie,in uciderea esentei transformatoare printr-o aparenta moarta,pe care multi nici nu o intelegeau,dar care era impusa,trebuia iubita chiar si daca nu simteai asta.Poate nu era nimic in neregula cu noianul lor de reguli religioase dar problema era ca sufocau,prin insasi metoda prefacuta in care erau aplicate,strangulau in nimicnicie ceea ce putea fi o libertate in credinta din dragoste pentru Dumnezeu.Pur si simplu oamenii acestia nu putea transmite idea de viata si de traire reala ci doar a unui mort inghet in prefecatorie,dovada ca pana si o regula theoretic buna poate fi ucisa de practica.Pe baietii acestia,importanti,afectati si vesnic privind peste capetele celor care le ieseau in cale,ii omora,culmea,practica de care erau atat de siguri.Problema lor era ca era bocna de moarta-n falsitatea aplicarii.

Doar daca privim epitetele pe care le-a folosit Iisus cu privire la farisei si cu greu am putea gasi ceva mai drastic in cuvintele Mantuitorului.Nu a fost deloc zgarcit in denuntarea ipocriziei lor,cuvintele poate erau neobisnuit de aspre dar nu nejustificat de aspre.Parca nu se incadrau deloc in stilul Lui obisnuit de vorbire.De obicei ii mustra cu blandete pe pacatosi,a vorbit asa dar cu fermitate femeii prinse-n adulter si celei de la fantana.Se pare ca Hristos si-a pastrat cele mai aspre comentarii pentru unii dintre cei ce se considerau singuri mari,pentru teologii profesionisti ai vremii.Fata de ei,fata de acesta categorie particulara, cu mici exceptii, nu a avut nici un fel de mila.

Am putea crede ca fariseii il urau pe Hristos pentru ca era atat de critic la adresa lor,nimanui nu-i place sa fie criticat,in special oamenilor care sunt obisnuiti cu lauda.Dar ura fariseilor avea radacini mult mai adanci si putem presupune,fara teama de a gresi,ca si in cazul in care Hristos nu le-ar fi spus nimic,ei tot L-ar fi dispretuit.Simpla Lui prezenta era suficienta pentru a-I determina sa se fereasca de EL.Se spune ca nimic nu risipeste mai repede o minciuna decat adevarul,nimic nu tradeaza mai bine falsul decat originalul.Frica oricarui falsificator este ca cineva ar putea examina falsul avand alaturi originalul.Prezenta lui Hristos era prezenta Adevarului in mijlocul falsului,al imitatiilor.Odata cu aparitia sfinteniei autentice falsa sfintenie sucomba,nu mai aducea nici o satisfactie nimanui.

Saducheii aveau si ei aceiasi problema cu Iisus,ei,casta preoteasca inalta a iudeilor.Calcau,in inchipuirea lor, pe urmele marele preot Zadoc,din Vechiul Testament,ei inchipuitii neprihaniti.Daca fariseii se considerau sfinti acestia erau neprihanitii,celalalt brat in balanta falsitatii religioase a acelor vremuri.Cel pregatit deja pentru cer si cel perfect deja pe pamant aveau insa o mare problema,in acest odios strans de mana-n falsitate.In momentul aparitiei lui Hristos poleiala lor de neprihanire a primit direct caracteristicile nelegiuirii.Si standardul lor a fost depasit si asa ceva nu erau dispusi sa ierte nimanui,nici chiar Fiului lui Dumnezeu.Resentimentele religiosilor vremii au inceput cu o mica frustrare,apoi cu o uriasa manie si la final au culminat cu urlete scrasnite printre dinti din care s-ar fi scurs sange de atata ura.Pur si simplu nu-l puteau suporta,era oglinda mortaciunii din ei,cel ce le sfasiase perdeau goliciunii spirituale.Pe Marea Galileii ucenicii nu au putut gasi o categorie unde sa-l incadreze pe Hristos,nu putea raspunde in simplitatea lor la propria lor intrebare: ,,Ce fel de om este acesta?”

Dar fariseii si saducheii aveau deja pregatit un raspuns.Ei l-au si incadrat in anumite tipare printre care si ,,blasfemiator”.Faptele Lui pline de lumina le-au pus pe seama intunericului.Omul acesta trebuia sa iasa din scena lor stramta si,chiar si fara a a realize cine este EL,in termeni umani, trebuia sa dispara cel mai competent .Cel mai bun,cel mai drept,cel mai sfant,cel mai sincer,cel mai iubitor,cel ce era ceea ce ei nu vor fi niciodata,trebuia sa dispara cu orice pret.Ceea ce nu poti fi trebuie anihilat,demonizat, pentru ca altfel iti va fi mereu dovada vie,chinuitoare,a propriului esec,monstruos de profund si sinistru.Va fi mereu prezenta care te chinuie fara sa iti dai seama ca de fapt chinul tau este doar durerea lipsei din tine.Credinta lor mica,sectara,suferea de complexul trairii inaltatoare ce le aparuse in persoana Lui, clare,sincere,fara nimic artificial.Pentru ei era un cosmar,cel mai negru cosmar al lor.

O,cat le placea artificialul,cat de abil le masca moartea sufleteasca,cat de bine le transforma pustiul launtric in motiv de lauda a unui public la fel de vinovat ca si ei.Ce bine,ce important te simti cand poti dirija pe altii dar ce groaznic este cand realizezi ca de fapt este doar o fuga prin manipulare de ceea ce nu poti trai. Si atunci,capete stranse unul langa altul,priviri pline de ura si blestem,figure intunecate,expresii incrancenate, au hotarat ca exista o solutie.

HRISTOS trebuia sa moara.