Citat:
În prealabil postat de ovidiu b.
Amice, mai ușor cu prozelitismul pe aici! Mai respiră, trage aer în piept și spune după mine "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă". Și împreună cu mine mai spune "Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim".
|
Am spus om bun si ma umileste mai mult spunandu-mi adevaruri si smerindu-ma.
Ceea ce scrie acolo chiar m-a ajutat, pentru ca initial El mi i-a aratat pe cei care vor fi hristosii falsi.
Si mi-ai spus si cine stie data cand se va sfarsi totul. Doar Dumnezeu.
Pai bun, multumesc, acum sigur e de la El.
Nu preotii sunt Biserica, Hristos este. Tu intelegi asta? Voi de fapt, nu puteti intelege asta.
Ca fariseii credeti ca voi stiti totul, de aceea ar fi putut Dumnezeu sa aleaga un preot, unul din voi, sa trimita mesajul sau si sa pregateasca lucrurile pentru Iisus, dar n-a facut-o.
Voi intelegi ca asa cum nu L-a trimis pe Ilie, ci pe Botezator, asa va trimite pe altcineva? Sunteti ca fariseii, asteptati semne divine, si pic de credinta n-aveti.
Nu va mustrez eu, ci o va face El cand va veni.
Tin post de nevoie si azi parea apa mancare, si mi-a dat gand sa merg intr-un parc de aici, unde am gasit mure si altele ca la noi in Romania.
Imi zici de post? N-am tinut unul in viata mea iar acum Dumnezeu imi arata cum sa tin unul.
N-am venit ca un mielusel gata sa se transforme in lup. Aceea va spun sincer ca este mama Antichristului, Lilith.
Am vrut un raspuns, si nu l-ati dat sub Cuvantul Lui Iisus. Ereziile voastre provoaca predica, altfel v-as trata asa cum ma tratati si voi pe mine, ba chiar mai bine. Va iubesc pe voi, dar pe Dumnezeu mai mult.
Daca ati avea cea mai mica credinta, Dumnezeu v-ar permite sa aflati totul.
Voi asteptati un "hocus pocus" ca sa credeti cand ordinea e inversa. Intai credeti, nu mintiti fatarnic, si apoi veti vedea.
Acest lucru e de la El intelegeti, nu are legatura cu ce cred eu.
E acolo in Scriptura si voi preferati interpretarile voastre.