Ba da, spovedania este mai directa si mai adevarata cand e adresata direct Tatalui nostru. Problema e ca de obicei, cand facem aceasta, noi nu suntem nici directi nici adevarati. Pentru ca nu ne costa, de fapt, nimic sa ne imaginam ca vorbim cu Dumnezeu. In schimb, cand suntem sub epitrahil, desi ne aflam in fata unui pacatos, poate mai mare decat noi, avem macar stanjeneala ca ne aude in sfarsit, pe bune, cineva. Acolo nu mai e loc de imaginatii ci totul e concret, sesizabil cu simturile.
Dar cand ne aflam cu totul inchisi in turnul de fildes al mintii (eventual betonat cu niste studii oarecare in marea Britanie sau de-a dreptul in Manciuria), ne inaltam nu stiu cum atat de mult incat vorbim direct cu Unul pe masura noastra (inchipuita), in sfarsit cu Unul Dumnezeu (iar nu cu un prapadit de om care se intampla ca e preot).

Uite, eu cred ca daca mergi macar o data si te spovedesti pe bune la un preot, cresc sansele sa te intorci aici si sa ne scrii altceva.
Sau poate nu, nu vei spune altceva... nu stiu... Mergi, insa, si incearca.