[Mihnea Dragomir]

Începeţi cu o introspecţie cu tema: "Nu cumva eu sufăr de mândrie şi slavă deşartă?". Filoane de reflecţie:
-trebuie noi să facem fapte bune pentru ca oamenii să ne înalţe statui, sau pentru a câştiga comori în cer ?
-de câte ori am făcut eu fapte de care îl acuz pe aproapele. Astfel: de câte ori am bârfit ? De câte ori am fost nerecunoscătoare ? De câte ori am trecut sub tăcere sau am diminuat cele bune făcute de alţii ? Etc.

După aceea, încercaţi o meditaţie. Urcaţi pe un deal cu o cruce în spate, sunteţi asudată şi purtaţi multe răni. Mulţi îşi bat joc de dv şi, pe crucea pe care v-au aşezat, au scris "Fraiera familiei noastre". Un frate vă împunge cu o suliţă în coastă, iar sora, auzind că vă e sete, vă întinde un burete îmbibat cu oţet. Celălalt frate s-a cărat de mult, luând în schimb 30 de arginţi.

Ei bine, Cuiva chiar i s-a întâmplat ceva asemănător. Purtaţi-vă ca Acela. Şi, în toată suferinţa dv, căutaţi să vedeţi marele dar şi marea cinste pe care El v-o acordă: aceea de a vă asocia la suferinţa Lui. Deocamdată, El v-a oferit o şansă pe care nu o dă oricui. Sunteţi gata să vă luaţi crucea şi să Îl urmaţi ? Sunteţi gata să beţi paharul pe care vi-l întinde? sau spuneţi: nu-mi trebuie crucea Ta, pleacă de la mine cu paharul Tău, nu voia Ta, ci voia mea să se facă !