[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de anisoara

Daça parintii isi doresç ça çopilul lor sa ramana in çasa parintesça pentru ça sa le fie si lor un sprijin la batranete iar çopilul nu asçulta pentru ça isi doreste o alta iata ,mai buna , pleçarea la oras sau in strainatate si asta façe,açeasta intra in çategoria paçatului neasçultarii de parinti?

Nu, nu intră la păcatul neascultării (presupunând, desigur, că este vorba de un "copil" major). Chiar şi după împlinirea vârstei majoratului, rămâne obligaţia de respect filial, dar gradul se ascultare şi felul ei nu mai sunt aceleaşi precum în cazul copiilor minori. Toţi oamenii, ajungând la deplina maturitate, sunt aşteptaţi de Dumnezeu să urmeze chemarea Lui (spre căsătorie, sau spre călugărie). Când ajung bătrâni şi bolnavi, există o obligaţie a copiilor (chiar majori) de a-i ajuta, dar această obligaţie nu trebuie să îmbrace neapărat forma colocuirii. Dacă sunt posibilităţi, plata unei asistente sociale sau a unui aşezământ de bătrâni mai ca lumea, după cum vor dori bătrânii. Dacă nu sunt posibilităţi, cel puţin deasa vizitare şi ajutorul casnic cu ocazia vizitelor. Dar, o obligaţie a colocuirii, nu există.

Çe mai poate façe çopilul dupa çe parintii lui au murit?

Foarte multe. În primul rând, să se roage pentru ei şi să facă celelalte fapte de credinţă despre care ştim că, în cazul în care sunt mântuiţi dar au murit cu datorii, le-ar putea ameliora situaţia (Liturghii, pomeni şi alte fapte de caritate, parastase, pelerinaje etc).
Pe urmă, să le îngrijească mormântul sau să plătească pe cineva să o facă, dacă sunt împiedicaţi să o facă ei înşişi.
Apoi, să îndeplinească voinţa lor, copiii fiind nu numai legatari, dar şi executori. Dacă, de exemplu, ei au deschis vreun proces civil de justă revendicare, dar nu au apucat să-l ducă la bun sfârşit, el trebuie continuat. În general, moştenirea lor, atâta câtă este, nu trebuie risipită, ci sporită. Lucru valabil şi în sens spiritual: dacă, de exemplu, ei au visat mereu la vreun pelerinaj anume, acest lucru este bine să fie făcut de urmaşi.
În sfârşit, dacă este cazul, munca lor trebuie finalizată. Dacă au scris, trebuie publicat. Dacă au construit o casă şi au lăsat-o la roşu, trebuie finisată etc. Mai ales acţiunile lor spirituale trebuie duse la capăt. Spre exemplu, bunicului meu, cu drepţii să-l odihnească Dumnezeu, i-ar fi plăcut ca toate odoarele şi cărţile lui bisericeşti să fie date unui tânăr seminarist căsătorit, în pragul hirotoniei. Ceea ce bunica mea, rămasă văduvă, a împlinit.

Deci, putem face foarte multe lucruri pentru părinţi, atât în timpul vieţii lor pe pământ, cât şi după trecerea lor de aici.