Citat:
În prealabil postat de Mihailc
Organizațiile de pretutindeni ce folosesc (și) epitetul "creștin" ca marcă identitară pe lângă cuvinte ca "biserică", au în comun o moștenire lexicală asupra căreia nu reușesc să stabilească un consens semantic. Iluzia că acest consens poate fi posibil la nivelul emoțiilor religioase, dincolo de antartica dogmatică, poartă numele de "mișcare ecumenică" sau "ecumenism". Desigur, lătratul îndelung la acest fenomen deloc unitar și lipsit de coerență strategică e o prostie la fel de mare ca adeziunea sentimentală necondiționată, fiindcă e vorba aici de o comuniune în eroare pe care ecumenismul doar îl scoate la lumină, nicidecum nu-l determină, așa cum cred mulți paznici încruntați ai ortodoxiei formale.
|
O alta idee din carte care m-a pus pe ganduri este faptul ca un crestin este cu greu credibil in fata celor din alte religii atunci cand propovaduieste valorile crestine ca si pacea, unitatea, dragostea in conditiile in care intre crestini domneste dezbinarea, certurile, ura etc.
Cu alte cuvinte, suntem vinovati in fata lui Dumnezeu pentru neputinta altora de a ne crede. Aceasta concluzie am tras-o eu. Ce parere aveti?