mie bunicii mi-au insuflat dragostea pentru Biserica,pentru Dumnezeu.parintii din pacate nici acum nu sunt convinsi ca este cel mai bun lucru pentru un copil sa asiste la slujba sau sa se impartaseasca..dar ma rog pentru ei si astept o schimbare de va fi sa fie.Bunica in schimb desi femeie simpla,taranca nu facea nimic fara sa se insemne cu semnul Sf.Cruci,imi spunea legende si-mi povestea din Biblie aveam povesti preferate de ex.Potopul lui Noe,avea casa plina de icoane.,nu stiam de desene animate,toata ziua ma jucam prin curte cu pamant cu papusi de porumb si sunt tare multumita pentru copilaria asta neviciata de calculator si televizor,nu aveam nici un fel de dointe asa cum au fetitele azi sa am papusi multe haine scumpe...mi-e dor de Anii aceia.Bunica era f.constiincioasa se trezea la 3 noaptea facea prescuri si le insemna pentu Biserica......erau momente magice pentru mine si nu mai puteam adormi de emotie fiidca urma dimineata sa mergem la Biserica,sa ma impartasesc,sa impartim..bineinteles ca ma bucuram si pentru cosnita plina ochi de gogosi,colaci,bomboane covrigi.Asteptam Pastele cu nerabdare tot anul nu pentru cadouri(ca nu prea primeam decat simbolic ceva) ci pentru atmosfera aceea de primeneala,de innoire,pentru bucuria de a merge la Biserica,pentru slujba,pentru a intra pe sub Masa,pentru a canta.Cam asta a fost.Anii au trecut si eu am fost prinsa in valtoarea unor evenimente mai nefericite ,am uitat de Biserica,m-am transferat la parintii in Bucuresti..si pana in urma cu vreo 8 ani nu am mai stiut nimic despre Dumnezeu,desi ii simteam prezenta clara in viata mea si sufletul meu tanjea dupa El.era atat de aproape ..apoi l-am regasit..si m-am trezit din amorteala in care zacusem.Imi cer scuze ca v-am ocupat atentia cu povestile mele deci pe scurt pentru mine a contat:felul(evlavia si explicatiile simple)in care imi povestea bunica despre Dumnezeu,fAPTUL CA MA LUA CU EA LA bISERICA si se intampla invers..eu ceream de multe ori ea refuza sa ma ia (era ger,vroia sa asculte in liniste slujba si eu o cam incomodam uneori)..baiatul meu nu cere sa mearga eu ii cer lui(celui mare)imi spune :mami eu merg la mamaie du-te tu la Biserica merg data viitoare,mamaie ma lasa sa privesc la desene vreau la ea.In sfarsit cand ii iau la Biserica sunt atenti,dar se mai si foiesc,ii mai apuca si joaca dar ii vad ca nu au bucuria pe care eu o aveam.Si se prea poate ca din cauza mea,cand ma rog sau citesc vreun acatist ma tot intreaba cand termin..de cateva ori insa cand eram f.trista si citeam destul de patrunsa cu lacrimi in ochi a devenit brusc interesat si a inceput sa-mi puna intrebari..modelul nostru ce important e..pacat ca nu avem trairea"cu noi"de fiecare data cand ne rugam...cred ca asta imi lipseste mie de nu ii pot atrage fara constrangere(ca am incercat de cateva ori si cu forta desi e nepedagogic m-au enervat)
|