În prealabil postat de ioan cezar
Desigur, desigur. Caci altfel (tocmai in asta si consta "secretul") nici nu este posibil. Lucru verificat de fiecare, in masura in care a experimentat, catusi de putin, adierea si indepartarea harului, cat s-a daruit fiecaruia.
In ultima vreme s-a intamplat ca m-a preocupat mai mult stihul "Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi." Ma tot gandesc la "jertfa" si la ce trebuie sa inteleg prin "urgisire". Cum e o inima urgisita, ma intrebam...
Si am gasit ca o inima urgisita e totdeauna aceea care nu simte dulceata, mangaierea harului. E ca o pasare speriata, e rece ca un mort , e pustiita. Bolnava, foarte bolnava... E plina de tot intunericul, de toata uscaciunea, de toata pizma si invidia, de toate relele. E iadul pe pamant! Desi omul, luat cu satisfactii efemere, drogindu-se cu bombonele lumesti (putere, bani, "iubire", "pasiuni", ambitii, glorie, munca, diverse alte dependente si impatimiri) nu are constiinta clara a ceea ce i se intampla. Iar adeseori, prin mecanisme de autoprotectie si autoinselare: neaga, deplaseaza, interpreteaza, bagatelizeaza, viseaza, proiecteaza, "spera" etc.
E un ocean de pacate, continuu (constientizate ca atare sau nu). Intrucat omul nu poate suporta ruptura de Dumnezeu si incearca, ranit fiind si parasit, sa isi aline cumva groaza adinca, suferinta... Cum o face? Pai toata lumea pare ca il ajuta, prin variate zadarnicii. Unii ajung la asa deznadejde incat isi ies din minti si chiar isi curma chinul prin pacatul sinuciderii.
Atunci, pentru ce sa ramana omul asa? La ce bun autoinselarea permanenta prin cele lumesti, cand e limpede, la o privire mai atenta in landul "fericirii" , ca acolo drapelul e in berna?...
Si cum sa faca pentru a nu mai trai "urgisirea" aceasta (asa resimte omul taietura de sabie a cordonului ombilical care ii leaga viata de Parintele tuturor)? Solutia e clara: duhul umilit, inima infranta si smerita... Astfel omul se intoarce treptat, cu toate ale lui, Acasa, precum fiul risipitor. Iar mangaierea este mare, inima e plina de bucurie, urgisirea s-a risipit...
Omul e dezvrajit, idolii indepartati, distrusi. Mintea si inima sunt pasarea eliberata din lat. Acum sufletul zboara iarasi liber, precum ciocirlia in inaltul cerului...
Insa aceasta vine cu vremea. Si vine vremelnic, ca o cina frugala. De fapt asa si este, doar o cina, tainica ("vom intra si vom cina cu el")... Ori poate o gustare mica, la pachet in ghiozdanul scolarului...
Exercitii, asta e, exercitii de libertate, deocamdata.
|