Citat:
În prealabil postat de Tartaruga
Pentru primul punct: nu era vorba ca in urma botezului celor pagani casatoriti, casatoria lor devine sacramentala? Daca nu devine sacramentala, inseamna ca traiesc in curvie, iar daca devine sacramentala, inseamna ca nu poate fi rupta. Care este totusi varianta corecta? Un mix intre cele doua nu vad cum ar putea fi posibil, contrazicand tot restul.
|
Căsătoria devine sacramentală dacă cei doi, care au contractat anterior căsătorie naturală, se botează. Numai că, vă rog să observați, privilegiul paulin despre care vorbește Sf Ap Paul nu se referă la această situație, ci la situația în care numai unul dintre ei se botează, în vreme ce celălalt stăruie ca infidel și dorește despărțirea.
Citat:
Pentru partea a doua: daca luam un pacient inconstient in urma unui accident de masina care trebuie operat urgent, reanimat, transfuzat etc. nici acela nu va putea semna ca este deacord cu toate acestea. Asta inseamna ca avem dreptul sa il botezam sub pretextul ca stim noi ce-i mai bine pentru el si sa nu-l prinda moartea nebotezat? Poate o sa-mi spuneti ca are pacate pe care copilul nu le are, desi la catolici exista pacatul originar nu?
|
În cazul unui adult nebotezat, devenit victimă inconștientă a unei boli, Botezul nu se efectuează fiindcă simpla dorință și hotărâre de a se boteza a aceluia, chiar dacă survine cu doar o clipă înainte de a-și pierde cunoștința, este suficientă. Se numește "botezul" dorinței. Am pus între ghilimele fiindcă, deși nu este vorba de un Botez adevărat (sacramental) are exact aceeași funcție și putere salvifică.
Dar, în cazul unui adult nebotezat lipsit de uzul obișnuit al rațiunii, să zicem în cazul unui oligofren sau chiar unui idiot care are capacitatea de raționare a unui copil, discuția devine interesantă. Vorbim, practic, de cazul unui adult-copil. Nu știu cum procedează Biserica în asemenea cazuri.
Citat:
Si apropos de etica medicala, dvs. sunteti deacord cu efectuarea testelor genetice la copiii cu un parinte bolnav de boala Huntington sau FAP?
|
Desigur. Eu sunt de acord cu tot ce este de acord Biserica mea. Nu îmi amintesc ca ea să nu fie de acord cu testele genetice, nici nu văd de ce acestea ar fi neetice (imorale).