În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Ce repede mai judecăm ! Ce mult semănăm cu fariseii, care Îl acuzau pe Domnul că S-a așezat la masă omițând ritualul abluțiunii !
"Mda. Numai că El era Dumnezeu, lucru pe care fariseii nu îl pricepeau. Avea acest drept !" parcă aud spunându-se. Dar noi, oare pricepem cine este preotul ? Pricepem noi că el, în exercițiul oficiului său, este Cristos ? Ceea ce nu pricep mulți forumiști, iată că pricep țărăncile simple. Ele își ating fruntea sau buzele de veșmintele preotului, actualizând cunoscuta întâmplare evanghelică cu femeia bolnavă. Ce mult ne asemănăm protestanților, care deprivează preoția de orice dimensiune sacramentală, verticală, care pe presbiter nu îl văd acționând in persona Christi capitis, ci ca simplu propagator al Bibliei!
"Bine, bine, dar chiar așa, orice abuz liturgic ar face preotul, noi trebuie să tăcem ??". Desigur că nu. Pe de altă parte, legea morală ne interzice judecata temerară și ne invită a pleca, mai întâi, de la presupunerea bunei intenții. A oricui, dar mai ales a unui slujitor al altarului. Că, poate că omul suferea de o afecțiune tiroidiană, ori era cardiac și căldura din ultimele zile, oricum îngrozitoare chiar și pentru noi, cei sănătoși la trup, ar fi putut să îl ducă la imposibilitatea săvârșirii altfel a Sf Liturghii ? La o acțiune din necesitate s-a gândit cineva ? Îmi amintesc de preoții închisorilor. Ei au fost siliți, de multe ori, să își facă datoria în condiții foarte imperfecte. Nu cred că, la Aiud, mitropolitului meu i-au adus dicherele și tricherele, nici cârja ori engolpioanele. Mai degrabă cred că nici reverendă nu a avut, ci a fost silit să oficieze în celula lui în zeghe. Rănile bătăilor suferite de dragul lui Cristos i-au împodobit grumazul, în chip de omofor. El nu avea decât strictul necesar pentru Sfânta Prefacere: vinul, adus prin vreun caraliu cu frică de Dumnezeu, pâine din aceea amară a deținuților și propria sa ordinare sacră ca preot al lui Cristos. Și totuși, cred cu tărie că ceea ce colegii lui de temniță, care formau congregația, au luat a fost cu adevărat Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Domnului. Și mai cred că Domnul S-a bucurat văzându-Se chemat astfel și nu a trecut Liturghiile acelea în cartea păcatelor, spre osândă, ca nedemnă slujire, ci spre iertarea păcatelor omenești și spre mai marea glorie a Lui. Antifoane ? Cădire ? Aspersie cu apă sfințită ? Hai să fim serioși, creștinii catacombelor roșii au fost lipsiți de toate, totuși se bucurau ca niște copii de Liturghiile pe care le puteau face, așa cum erau.
Poate că tot din necesitate a acționat și preotul acela. Mi-l închipui, mai întâi, cu fruntea îmbrobonată de sudoare. Dar a dus proscomidia la bun sfârșit. Apoi, la "Împărate Ceresc", deja un văl de căldură îi inundă pieptul, făcându-l să respire cu greutate. Gura i se usca în timpul tămâierii, când ochii tuturor credincioșilor erau spre el. Era clar. Ceva va trebui scurtat. Nu din Liturghia Darurilor, poate că Domnul se va supăra. Dar slujba trebuie dusă la bun sfârșit. Ceva din Liturghia Cuvântului. Și așa, acel preot-om a ales să renunțe la citirea Fericirilor. Ce mare crimă a făcut ? Nu le știți ?? Atunci am să vă spun eu una: "Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni Pământul!".
|