[Mihnea Dragomir]

Ce repede mai judecăm ! Ce mult semănăm cu fariseii, care Îl acuzau pe Domnul că S-a aşezat la masă omiţând ritualul abluţiunii !

"Mda. Numai că El era Dumnezeu, lucru pe care fariseii nu îl pricepeau. Avea acest drept !" parcă aud spunându-se. Dar noi, oare pricepem cine este preotul ? Pricepem noi că el, în exerciţiul oficiului său, este Cristos ? Ceea ce nu pricep mulţi forumişti, iată că pricep ţărăncile simple. Ele îşi ating fruntea sau buzele de veşmintele preotului, actualizând cunoscuta întâmplare evanghelică cu femeia bolnavă. Ce mult ne asemănăm protestanţilor, care deprivează preoţia de orice dimensiune sacramentală, verticală, care pe presbiter nu îl văd acţionând in persona Christi capitis, ci ca simplu propagator al Bibliei!

"Bine, bine, dar chiar aşa, orice abuz liturgic ar face preotul, noi trebuie să tăcem ??". Desigur că nu. Pe de altă parte, legea morală ne interzice judecata temerară şi ne invită a pleca, mai întâi, de la presupunerea bunei intenţii. A oricui, dar mai ales a unui slujitor al altarului. Că, poate că omul suferea de o afecţiune tiroidiană, ori era cardiac şi căldura din ultimele zile, oricum îngrozitoare chiar şi pentru noi, cei sănătoşi la trup, ar fi putut să îl ducă la imposibilitatea săvârşirii altfel a Sf Liturghii ? La o acţiune din necesitate s-a gândit cineva ? Îmi amintesc de preoţii închisorilor. Ei au fost siliţi, de multe ori, să îşi facă datoria în condiţii foarte imperfecte. Nu cred că, la Aiud, mitropolitului meu i-au adus dicherele şi tricherele, nici cârja ori engolpioanele. Mai degrabă cred că nici reverendă nu a avut, ci a fost silit să oficieze în celula lui în zeghe. Rănile bătăilor suferite de dragul lui Cristos i-au împodobit grumazul, în chip de omofor. El nu avea decât strictul necesar pentru Sfânta Prefacere: vinul, adus prin vreun caraliu cu frică de Dumnezeu, pâine din aceea amară a deţinuţilor şi propria sa ordinare sacră ca preot al lui Cristos. Şi totuşi, cred cu tărie că ceea ce colegii lui de temniţă, care formau congregaţia, au luat a fost cu adevărat Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Domnului. Şi mai cred că Domnul S-a bucurat văzându-Se chemat astfel şi nu a trecut Liturghiile acelea în cartea păcatelor, spre osândă, ca nedemnă slujire, ci spre iertarea păcatelor omeneşti şi spre mai marea glorie a Lui. Antifoane ? Cădire ? Aspersie cu apă sfinţită ? Hai să fim serioşi, creştinii catacombelor roşii au fost lipsiţi de toate, totuşi se bucurau ca nişte copii de Liturghiile pe care le puteau face, aşa cum erau.

Poate că tot din necesitate a acţionat şi preotul acela. Mi-l închipui, mai întâi, cu fruntea îmbrobonată de sudoare. Dar a dus proscomidia la bun sfârşit. Apoi, la "Împărate Ceresc", deja un văl de căldură îi inundă pieptul, făcându-l să respire cu greutate. Gura i se usca în timpul tămâierii, când ochii tuturor credincioşilor erau spre el. Era clar. Ceva va trebui scurtat. Nu din Liturghia Darurilor, poate că Domnul se va supăra. Dar slujba trebuie dusă la bun sfârşit. Ceva din Liturghia Cuvântului. Şi aşa, acel preot-om a ales să renunţe la citirea Fericirilor. Ce mare crimă a făcut ? Nu le ştiţi ?? Atunci am să vă spun eu una: "Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni Pământul!".