Citat:
În prealabil postat de Yasmina
Mie imi repugna aceste povesti"crestine" care par croite pe nefericirea altora!
Adica se face atata caz de rugaciune si credinta incat in mod misterios unii devin protejatii Lui Dumnezeu ca ai unui boss,in timp ce ceilalti care sunt zugraviti in antiteza sunt nenorocitii,ghinionistii in capul carora se sparg toate!
Cum sa nu-L iubesti pe Dumnezeu cand viata iti este una de huzur,de fericire,cu barbat bun,copiii frumosi? Toate sunt frumoase,il iubim pe Dumnezeu !
Vai ce milostiv a fost cu mine dar nu si cu altii!
Dar cine sunt altii? Nu sunt oameni ca si tine,colegi,prieteni,rude???
Scrie cineva povesti si despre cat de mult Il iubeste pe Dumnezeu pt ca nu are serviciu,nu are barbat bun,nu poate avea copiii,nu are unde locui sau are cancer??
Insa cum apare un miracolas in care ei sunt indreptatiti cu ceva iar altii palmuiti,sunt cei mai credinciosi din momentul acela!
Vai ce bine ca nu am fost eu,Doamne!
Observ de multa vreme fenomenul acesta printre oamenii"spiritualizati" si nu stiu cum sa-l manuies,ma depaseste.
Am fost cu o prietena la un voluntariat,am servit mancare saracilor. La sfarsit,ea mi-a spus ca a fost o activitate foarte placuta,deoarece vazandu-i pe altii cat sunt de saraci se simte mai bine,mai norocoasa,si-I multumea Domnului de zor!
M-a socat aceasta atitudine... Am intalnit-o si pe forum uneori... Ce se intampla?
|
Nu cred ca se bucura nimeni de nefericirea altuia, iar ca crestin normal ca nu trebuie sa te mandresti cu cat ai fost tu norocos, cat te iubeste pe tine Dumnezeu si cat ai fost ajutat. ( Poti insa sa-L lauzi pe El si sa-I multumesti). Nu trebuie sa te mandresti nici cu bogatia nici cu saracia. Dar nu trebuie nici sa pui la indoiala dreptatea lui Dumnezeu. Ori omul a ajuns la ananghie pentru ca s-a departat de Dumnezeu, ori pentru ca asa a socotit El. Nu poti decat sa te rogi pentru el si daca esti capabil sa il ajuti cu un sfat, eventual. Dar n-am auzit pe nimeni sa nu se intristeze, dar sa nu iI multumeasca Domnului totodata, daca aude autobuzul pe care tocmai l-a pierdut s-a rasturnat. O situatie aparte e ste cand cei apropiati patesc ceva rau, si tu se intampla sa nu fii acolo, sau sa scapi nevatamat in timp ce ceilalti nu sunt asa norocosi. Multi se intreaba "de ce Doamne nu m-ai luat si m-ai lasat sa sufar". Dar nici atunci nu trebuie sa pui la indoiala judecata Lui. Ti-a dat o sansa pentru ca tu sa faci ceva cu ea. Nu neaparat sa faci ceva maret, sa cladesti o biserica sau sa te calugaresti, dar macar sa iti indrepti viata daca esti pe cai gresite, sau daca nu sa mergi pana la capat pe calea cea buna.
Cat despre cei saraci si in suferinta, sunt unii dintre ei care Ii sunt mai recunoscatori lui Dumnezeu decat altii care au de toate (" Mai lesne intra camila prin urechile acului decat bogatul in Imparatia Cerurilor"). Prietena ta face bine ca Ii multumeste, asta trebuie sa facem toti. Pe unii dintre noi, o suferinta sau neputinta ne-ar indeparta de Dumnezeu, pe cand pe altii ii apropie. Pentru toate trebuie sa Ii multumim. Daca ne punem toata nedejdea in El (sincer si dezinteresat - necesita mult antrenament) ne va da ce avem nevoie mai mult. Astea sunt aspecte pe care le-am descoperit frunzarind "Cararea Imparatiei" (sa-I Domnului multumim si pentru parintele Boca).