De aceea pentru a expune în mod clar aceste puteri care au încercat să manipuleze istoria planetei, este potrivit să efectuăm o cercetare mult mai cuprinzătoare în vechile scrieri ale profeției Biblice.
Trebuie să folosim criterionul Biblic pentru a înțelege lucrurile din Biblie. Așa că am alcătuit un mic dicționar de termeni profetici îndicând locurile din Biblie în care aceștia sunt definiți, și trebuie să folosim
Biblia.
Trâmbița, vântul, sau războiul în Biblie;
apa sau marea în Biblie, reprezintă națiuni atunci când este folosit ca terminologie profetică. Apele: ați văzut reprezintă popoare și națiuni și mulțimi și regi.
Apocalipsa 17

Iar fiara, în Biblie, în limbajul profetic, reprezintă un regat.
Daniel 7:17 spune: Aceste patru fiare mari, sunt patru împărăți: Iar regele reprezinta regatul. Un corn în biblie reprezintă de asemenea un rege sau un regat. Așadar, dintr-un regat pot răsări mai multe coarne, ceea ce înseamnă că regatul se va dezintegra și din el vor răsări mai multe regate.
Daniel capitolul 7 reprezintă un exemplu clasic a modului în care deseori Dumnezeu vorbește în cuvântul Său, spune ceva, și spoi detaliază; principiul "repetă și detaliază așa cum este întâlnit în Biblie.
Și în Daniel 2 descoperim exact aceeași ordine. Spre exemplu, prima fiară din Daniel 7, leul cu aripi de vultur, reprezintă Babilonul. Apoi, trecând la următoarea ffiară, și anume ursul având trei coaste în gură și stând într-o parte, reprezintă Medo-Persia, i apoi cea de-a treia fiară este leopardul cu patru aripi, care reprezintă agilitatea și viteza cu care Imperiul Grecesc a preluat puterea sub Alezandru cel Mare.
Și spoi descoperim cel de-al patrulea
Imperiu mondial în care găsim sub forma unei fiare care era greu de deschis.
Și apoi zece coarne, arată farte hidos din ceea ce spune Biblia în Daniel 7.
Dar chestiunea interesantă este că are dinții din fier

.
Aceasta reprezintă Imperiul Roman, și după aceasta descoperim o nouă informație și anume despre un
corn mic care iese din cea de-a patra fiară, care este Roma. Are rădăcini romane, provine din Roman, deci nu arfi putut apare spre ex: America de Nord, Orientul Mijlociu, ci din Imperiul Roman, din Europa și astfel rădăcinile sunt evident romane.