[Mihnea Dragomir]

Habotnicia (bigotismul) este, în esenţă, o "deviere de dreapta" care cuprinde, cred eu, următoarele trăsături:

-habotnicul, asemănându-se în această privinţă fariseului, atribuie supremaţie formei credinţei asupra fondului credinţei. În realitate, cele două sunt egale ca importanţă, dar prima decurge din a doua şi nu invers. Aşa cum morala decurge din dogmă şi nu invers.

-habotnicul este un miop care "nu vede pădurea din cauza copacilor". Spre exemplu, Eminescu a fost un păcătos care scria scrisori de dragoste unei femei căsătorite. Nu contează că a scris şi nemuritoare rugăciuni, nu contează ce a făcut pentru Biserica Ortodoxă, nici pentru românitate, nu contează că a înfierat apucăturile liberale ale vremii lui în peste 10 volume de publicistică.

-habotnicul nu distinge între legile care vin direct de la Cristos şi legile care vin, tot de la Cristos, prin intermediul Bisericii. Pe ultimele le consideră la fel de neschimbătoare ca pe primele. Habotnicul e convins că au greşit calendarul, dând o dezlegare acolo unde nu era până acum. Habotnicul ortodox este un personaj "mai ortodox decât patriarhul", ca să zic aşa.

-habotnicul uită că Dumnezeu operează, în covârşitoare majoritate a cazurilor, prin oameni şi cu mijloace naturale. El este înclinat ca, din excepţional, să facă normă.

-habotnicul este un maximalist moral, tot aşa cum deviantul de stânga este un minimalist moral. Spre exemplu, pentru primul toate păcatele sunt păcate mari, teologice, strigătoare la Cer. Şi invers, pentru al doilea toate păcatele sunt lesne iertătoare, sau nici nu sunt păcate, după cum, dialectic, explică.

Şi totuşi, habotnicii merită şi câteva cuvinte în apărarea lor.
Mai întâi, trebuie spus că daimonii de dreapta, între care se numără cel al habotniciei îi atacă, cu precădere, pe cei care deja se află într-o anumită etapă a urcuşului spiritual. Faţă de începătorul în credinţă, Sărsăilă aplica tactica disimulării: nu există Dumnezeu, nu există nici măcar el, Sărsăilă. Dar, dacă respectivul încearcă să-i scape printre gheare primind în inima lui convingerea supranaturală că Dumnezeu există, atunci Sărsăilă schimbă imediat placa: Dumnezeu există, dar e un personaj care măsoară credinţa cu metrul şi practică regula de trei simplă: ai postit trei săptămâni, care va să zică eşti de trei ori mai merituos decât unul care a postit o săptămână.

Pe urmă, habotnicul nu îşi riscă mântuirea în măsura în care şi-o riscă relativistul. Habotnicul are automatismele lui, care într-o anumită măsură îl apără de cădere. Dacă, la lăsata secului, eu fierb vasele în care am gătit carne şi le mai spăl apoi cu leşie, greşesc mai puţin decât cel care sfârâie cârnaţi la tigaie în post. Şi sunt şi expus mai puţin.