Unele particularitati ale evolutiei arhitecturii locasului de cult ortodox, ca de exemplu existenta acelui perete de icoane care desparte spatiul altarului de cel al naosului (iconostasul, tampla sau catapeteasma) si care impiedica vederea credinciosilor spre tainele sfinte savarsite in jurul sfintei mese, constituie si ele de la o vreme obiectul unor controverse, din ce in ce mai pasionante, intre teologii de diverse confesiuni din Apus, care pun in discutie mai ales necesitatea si oportunitatea catapetesmei, considerata de unii ca o piedica obiectiva in calea participarii reale si efective a credinciosilor la cultul divin.
Pe de alta parte, Biserica Ortodoxa a fost scutita pana acum - si aceasta poate spre binele ei - de actiuni reformatoare in domeniul cultului, initiate si patronate in alte confesiuni, de catre autoritatea bisericeasca insasi, in diverse etape din trecutul mai indepartat ori mai apropiat, actiuni care urmareau o sincronizare a spiritualitatii si a formelor de cult cu mersul si evolutia istorica a vietii religioase din Bisericile respective. Lucrul acesta a facut ca Biserica Ortodoxa sa-si pastreze cultul ei in formele vechi, consacrate de traditie si de progresul lent, dar firesc si nefortat, al vietii religioase insesi, forme care insa, nemaifiind intelese si traite in adevaratul lor spirit, pun astazi probleme de reinterpretare, de adaptare si de acomodare la realitatile si nevoile actuale ale credinciosilor contemporani.
|