[lore86]

Ar fi bine daca am reusi sa invatam din greselile parintilor nostri, sa nu le mai repetam. Sia cum imi aduc aminte cu durere de multe greseli ale parintilor din trecut.
si culmea poate ca un protest sau din contra ca o constientizare a normalitatii, actionez contrar a ceea ce m-au invatat.
Spre ex am invatat sa fiu cea mai buna, cu orice pret. Imi aduc aminte ca in clasa a cincia am luat premiul 3. Intre mine si fata de pe locul 2 erau...2 sutimi diferenta, iar intre cea de pe locul 1 vreo 10. Ptr ai mei nu a contat ca media era peste 9,75 ci ...ca eram a treia. Asa bataie am mancat atunci....
Astazi imi invat copilul ca nu e important sa fie primul, nu e important sa fie cel mai bun, important e sa faca ceva ce ii place placere, sa faca cu drag si mai ales prin ceea ce face sa aduca o bucurie celor din jur. Pe scurt sa fie util luisi si societatii.

Uneori mi teama ca printr-o atitudine sau gest neptrivit sa nu creez o prapastie intre frati. Intre mine si fratele meu aproape ca nu exista nici o legatura...Stiu, e foarte trist. Asa mult imi mai doream o surioara...Asa mult imi doream sa fim mai multi . Uneori ma gandesc ca daca nus e intervenea in planul lui Dumnezeu, as fi primit o surioara sau un fratior mai aproape de sufletul meu, de felul meu de a fi.

Am fost mereu un copil bun, cuminte, harnic, frumos. Toata lumea ma lauda.Eram mandria familiei, in opozitie cu fratele meu care era lenes, mediocru la invatatura, neastamparat. Acest lucru i-a determinat pe parinti sa aibe un comportament diferit fata de noi. Eu eram mereu pe primul loc, iar fratele pe al doilea. Si eu simteam lucrul asta, dar fratele meu il simtea mai tare. Si uite asa, intre noi s-a creat o prapastie foarte mare.
Apoi eu am plecat de acasa, m-am casatorit devreme. Ramasa doar cu un copil, mama isi reorientase atentia(doar ca de data asta, excesul de atentie care il acorda fratelui meu l-a determinat pe acesta sa comita greseli grave ). Culmea a fost ca desi eram casatorita, diferentele pe care le faceau, fiind mari, m-au ranit. M-au facut sa ma simt ca si cum nu as mai fi a lor. Atunci am realizat cat de mult il ranisera pe fratele meu in copilarie prin acest comportament.

De aici si teama mea de a nu gresi, ca nu cumva printr-o greseala de a mea sa ii fac pe micuti sa sufere. Sa creez o prapastie intre frati.

Incerc sa descopar in fiecare talantul pe care il are. Si sa incercam sa il valorificam. Nu suport si nu incurajez comparatiile intre frati, mai ales daca sunt demotivante. Adica nu accept sa faca cineva comparatii de genul: sora ta deseneaza/canta mai bine ca tine! In schimb folosesc unele comparatii: uite fratele tau, desi e mai mic isi impacheteaza singur hainutele.Oare nu crezi ca si tu, ca surioara mai mare ai putea face la fel?

Incerc mereu, daca se iveste ocazia sa vb despre ei, sa gasesc ceva frumos de spus despre fiecare, fara a minti(adica daca mijlociului nu-i place sa deseneze nu voi spune:"vai ce frumos deseneaza" ci "lui ii plac mai mult lucrurile clare, precise").

Cred ca acolo unde se termina priceperea noastra intervine priceperea nemarginita a lui Dumnezeu. Dar cred ca primul pas e sa ne recunoastem nepriceperea si sa il rugam pe El sa preia fraiele, sa ii formeze El cat stie de frumos, folosindu-se de noi ca de niste vase slabe.