[EMANUEL]

Consacrarea marelui preot(arhiereului) se făcea prin turnare pe cap a untdelemnului de ungere(echivalentul Sfântului și Marelui Mir de azi, care este folosit la Taina Botezului, în timpul căreia se face și Taina Mirungerii, și la sfințirea bisericilor) și prin stropire cu sânge și cu untdelemn, iar cea a preotului doar prin stropire(Lv. 8, 2-30).
În Vechiul Testament, în Lv. 8, 1-12, Dumnezeu îl hirotonește pe Aaron arhiereu, prin Moise, în 8, 30, și pe fiii acestuia preoți, iar în Nm. 20, 25-29, poruncește lui Moise să-l dezbrace pe Aaron de veșmintele arhierești și să-l îmbrace pe Eleazar, preotul, fiul acestuia. Când l-a îmbrăcat nu l-a și miruit? Nu l-a făcut din preot arhiereu? În Iș. 29, 29, Dumnezeu spune lui Moise: „Veșmintele sfântului – adică ale lui Aaron – vor fi după el ale fiilor săi, în ele să fie unși și sfințiți. Timp de șapte zile le va purta preotul care-i va urma dintre fiii săi și care va intra în cortul mărturiei să slujească’ntru cele sfinte”(aici nu sunt termenii ambigui, mare preot, arhiereu, preot?). Preotul, întâiul născut al arhiereului, devenea arhiereu. Ce este atât de greu de înțeles? Preotul, care a fost sfințit prin stropire, este sfințit arhiereu, prin turnare. Această rânduială s-a respectat de la Aaron, prin Eleazar, până la Eli, iar de aici înainte, pe linia lui Itamar(al doilea fiu al lui Aaron), până în timpul lui Solomon, când, prin Țadoc, trece din nou pe linia lui Eleazar, până în timpul lui Antioh al IV-lea Epifanes (care vindea pe bani dreptul arhieriei celor din dinastia macabeilor). În anul 143 î.Hr., Simon Macabeul a acumulat și funcția de arhiereu, pe lângă cea de principe. În vremea stăpânirii romane arhieria se vindea din nou pe bani, dar ritualul de sfințire era același.

În Noul Testament, Mântuitorul Iisus Hristos este numit Arhiereu în Evr. 4, 14-15; 5, 1,10; 7; 8 etc., deoarece a intrat cu sângele Său în Sfânta Sfintelor, în ceruri, o dată pentru totdeauna, nu o dată pe an. El nu se substituie jertfei, El este Însuși jertfa(Evr. 7; 8).
În Noul Testament preoția are tot trei trepte: diaconi, preoți și episcopi.
Diaconi(F.A. 6, 6): deși nu sunt numiți cu termenul „diaconi”, sunt hirotoniți; până la versetul 6 din F.A. 6 se vorbește despre „diaconia”- slujire. Ei slujeau la mesele văduvelor, săracilor ș.a.m.d. și duceau Euharistia bolnavilor; nu făceau „frângerea pâinii”. Sunt numiți diaconi în Flp. 1, 1 și în 1 Tim 3, 8,12.
Preoți(F.A. 11, 30; 14, 23 și notele; Tit 1, 5-6): săvârșeau Sfânta Liturghie și învățau mulțimile(1 Tim. 5, 17-18).
Episcopi(F.A. 20, 28; 1 Tim. 1, 2 și urm.; 3, 2-7; 4, 14; Tit 1, 5 și urm.): hirotoneau diaconi și preoți(Tit 1, 5), învățau mulțimile, conduceau Biserica: „(...)te-am îndemnat să rămâi în Efes ca să le poruncești unora să nu învețe învățături străine”(1 Tim. 1, 3 și nota); „Pentru aceea te-am lăsat în Creta, ca să pui rânduială în cele ce-au mai rămas și ca’n fiecare cetate să așezi preoți așa cum ți-am poruncit eu”(Tit 1, 5). Prin urmare, Sf. Ap. Pavel poruncește celor doi episcopi să conducă Biserica. Nu a spus nici preotului, nici diaconului să pună în rânduială cele ce lipsesc, ci episcopului.
Ce vă spune logica? Dacă cei șase diaconi(căci Ștefan a murit), după ce au slujit Bisericii, când au îmbătrânit nu s-au învrednicit să fie aleși, de comunitate, preoți în locul bătrânilor preoți, care au murit? Dumnezeu a uitat de vrednicia lor, i-a lăsat să moară diaconi? Și preoții Vechiului Testament, supuși credinței(F.A. 6, 7), sau cei aleși prin proorocie și punerea mâinilor apostolilor și episcopilor, când a murit episcopul, nu au fost vrednici să fie aleși episcopi? „Preoții care cârmuiesc bine să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul și cu învățătura; că zice Scriptura: Să nu legi gura boului care treieră; și: Vrednic este lucrătorul de plata sa”(1 Tim. 5, 17-18). Dacă Sf. Ap. Pavel poruncește episcopului să cârmuiască, să conducă, preotul care cârmuia bine și care era cunoscut pentru vrednicia îndoită, prin cuvânt și învățătură, nu era vrednic să fie ales episcop, când episcopul a murit, știind faptul că în vremea aceea episcopii erau căsătoriți? Dumnezeu nu i-a mai recunoscut vrednicia? Sau Dumnezeu a ales numai tineri, ca Timotei(„Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea; dimpotrivă, fă-te credincioșilor pildă în cuvânt, în purtare, în iubire, în duh, în credință, în curăție. Până ce voi veni eu, îndeletnicește-te cu citirea, cu îndemnul, cu învățarea”(1 Tim. 4, 12-13) )? Timotei cunoștea Scripturile din copilărie, de la bunica și mama lui, Loida și Eunichi, de aceea a fost ales, deși era tânăr (2 Tim. 1, 5).
Dacă textul Scripturii nu ne spune că au fost hirotoniți diaconii preoți și preoții episcopi, dar nici că nu au fost, de ce forțați textul? Știți bine că orice text se interpretează în context. Preoția este una, treptele sunt trei(citiți notele din ediția jubiliară de la F.A. 11, 30; 14, 23; 20, 28; Flp. 1, 1; 1 Tim. 1, 18; 4, 14; 2 Tim. 1, 6; Tit 1, 5)!
În locul lui Iuda Iscarioteanul au pus pe doi înaintea apostolilor: «Iosif, zis Barsaba, numit și Iustus, și pe Matia. Și, rugându-se, au zis: „Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor, arată pe care din aceștia doi l-ai ales să ia locul acestei slujiri și al apostoliei din care a căzut Iuda”. Și au tras la sorți; și sorțul a căzut pe Matia; și el s’a rânduit împreună cu cei unsprezece apostoli». Textul nu ne spune că a fost hirotonit de cei unsprezece, nici că n-a fost, doar că a fost rânduit(socotit) împreună cu ei. Hirotonia rămâne pe seama lui Dumnezeu (Urim și Tumim, sorț), după rugăciune. Dacă Ștefan a murit, apostolii nu au pus în locul lui alt diacon? Dacă a fost nevoie de șapte la început, după ce a fost martirizat Ștefan, după cuvântarea din capitolul 7, nu i s-a simțit lipsa? Au murit deodată cu el și văduvele pe care le ajuta?
Dacă Sf. Ap. Pavel, vorbind despre preoția Vechiului Testament, spune că „unei schimbări a preoției îi urmează neapărat și o schimbare a legii”(Evr. 7, 12), referindu-se la schimbarea preoției aaronite, care era din Levi, în preoția Mântuitorului(făcut Arhiereu de Dumnezeu Însuși și de Sine Însuși: „Tu ești Preot în veac”(Ps. 109, 4); „și de dragul lor Mă sfințesc Eu pe Mine Însumi, pentru ca și ei să fie sfințiți întru adevăr”(In. 17, 19) ), Care era din Iuda. Nu ne spune că a desființat treptele preoției, ba dimpotrivă, rânduiește episcopi, preoți și diaconi(diaconi în locul leviților ș.a.m.d.).

De ce vă place să înnegriți totul? Mai sunt și astăzi preoți care sunt aleși
de comunitate și hirotoniți de ierarh, ca în vremea apostolilor, și transferați tot la cererea credincioșilor.

Vă întrebaţi de unde depune episcopul legământul, susţinând că nu aţi
luat parte la un astfel de eveniment. Acest legământ se află în Tit 1,7 şi urm.


Ați mai făcut și alte afirmații greșite:
– pag.240:
 „În ediţia Bibliei din 2001, a Sinodului Teoctist” s-a modificat un verset: 1 Tim. 4, 14;
Ceea ce susţineţi despre schimbările apărute în ediţia Bibliei din 2001, a „Sinodului Teoctist”, este o altă eroare. Patriarhul Teoctist, începând cu anul 1988, până în 2001, a avut 11 ediţii ale Bibliei, dar în ele este reeditat textul Bibliei patriarhului Iustin, din 1982. Dacă patriarhul Teoctist ar fi făcut aceste schimbări voit, atunci n-ar fi reeditat în 2001, dar nici în 2005, după apariţia cărţii dumneavoastră, din acelaşi an, textul ediţiei jubiliare a Bibliei din 2001, diortosită de Bartolomeu Valeriu Anania, despre care dumneavoastră recunoaşteţi că „Este nu numai o traducere corectă, a minţii, ci şi foarte bogată a inimii”(nota 132, pag.248).
În timp ce aţi scris de toate despre toţi, aţi fi putut să vă aplecaţi asupra textului fiecărei ediţii a Bibliei, din 1688 încoace şi să faceţi un tratat despre evoluţia limbajului biblic şi a unor interpretări(schimbări) apărute de la o ediţie la alta. Ex.:
 în Biblia de la Bucureşti, în Nm. 1, 3, se arată vârsta celor apţi pentru serviciul militar: „de la 20 de ani în sus”; în Nm. 4, 3 se arată vârsta leviţilor apţi pentru slujba în cortul mărturiei: „de la 20 de ani în sus”;
 în Septuaginta(LXX), Nm. 4, 3,30,35,39,43,47, „de la 25 de ani în sus”, în v.23 „între douăzeci și cinci și cincizeci de ani”, iar în 8, 24-25, „De la douăzeci și cinci de ani în sus vor intra să slujească în cortul mărturiei; iar la cincizeci de ani vor înceta din slujbă și nu vor mai lucra” ;
 în Versiunea Ebraică/Textul Masoretic(T.M.), Nm. 4, 3,30,35,39,43,47, „de la 30 de ani în sus”, în v.23 „toți cei buni de slujbă”, iar în 8, 24-25, „De la douăzeci și cinci de ani în sus să intre să lucreze în cortul adunării; iar la cincizeci de ani să înceteze și să nu mai lucreze”;
Ediţiile de după 1688 îndreaptă greşeala din Biblia de la Bucureşti, din Nm. 4, 3, folosind varianta LXX sau a T.M. .