Citat:
În prealabil postat de mirela.t
PS: dacă cineva este interesat de cartea "Christ Is Calling You!" a părintelui Ghe. Calciu aș putea să i-o trimit (am văzut-o aici la un pangar). |
Noul mucenic al lui Hristos Constantin Oprișan a trăit în această vale a plângerii vreme de 37 de ani. A văzut lumina acestei lumi în 1921, în satul băcăuan Oncești. Înzestrat cu un mare talent poetic și filosofic, după ce a ucenicit o vreme la Freiburg pe lângă cel mai mare filosof al Europei din secolul al XX-lea, Martin Heidegger, este arestat la Cluj în 1948, laolaltă cu floarea studențimii românești, pentru vina de a-L iubi pe Hristos și a dori o Românie creștină. A lăsat în urmă cariera, tinerețea, soția, familia și tot ce înseamnă bucurie și strălucire lumească pentru a se îmbrăca în slava cea nepieritoare a Crucii, în temnițele comuniste. A adormit întru Domnul la 26 iulie 1958, în hrubele Jilavei.
Numele său a fost un simbol al verticalității creștine și omenești pentru cei din generația sa, pricină pentru care vrăjmașul mântuirii a pornit asupra lui un război puternic, vrând să piardă cât mai multe suflete. La Pitești, Gherla și Jilava, Constantin Oprișan a pătimit chinuri cumplite, adevărate pagini de martirologiu românesc.
Chinurile lui Constantin Oprișan de la Gherla
„Instinctiv, toți cei din jur se strângeau în jurul lui Oprișan, ca lângă ultimul punct de salvare, care trebuia el însuși salvat. Țurcanu s-a apropiat de Oprișan vrând să-l sfâșie. S-a oprit la jumătatea drumului, scrâșnind printre dinți. Oprișan l-a privit fără să clipească. Mi-a fulgerat prin minte cuvântul Sfântului Arhanghel Mihail, în disputa cu Satan, pentru trupul lui Moise: «Ceartă-te pe tine Domnul, diavole!» (Iuda 9).
Țurcanu a făcut semn colaboratorilor, care s-au apropiat. Apoi i-a ordonat lui Oprișan: «Culcă-te!». Mulți și-au plecat capetele, alții au închis ochii. Nu știam ce va urma. Pușcașu și Livinschi au trecut de-o parte și de alta a lui Oprișan, ce era întins cu fața în sus. Țurcanu, sprijinindu-se cu mâinile pe umerii celor doi, s-a urcat pe pieptul lui Oprișan. Se lăsa cu toată greutatea pe torace, până ce aerul era evacuat, apoi pe gât sufocându-l; dădea din când în când drumul apăsării, așa fel încât, în reprize scurte de respirație, victima complet epuizată părea că va expia. Supliciul se repeta până ce sângele începea să se prelingă din plămâni la colțul gurii, în icneli de tuse. Atunci Țurcanu mai apăsa încă o dată pe torace cu ambele picioare având o mină de satisfacție drăcească și cobora: «Scoală-te! Așa ai să mori! Încet! Încet, încet! Picătură cu picătură».” (Virgil Maxim, în „Imn pentru crucea purtată”)
http://www.familiaortodoxa.ro/2012/0...losof-mucenic/