Citat:
În prealabil postat de apophis
Cum scrieri voi ca niste oameni mari... Imi place ca dati sfaturi din astea, desi nu vreti sa va imaginati cum ar fi in situatia ei. Intelegeti ca nu e vorba de Dumnezeu aici, e chestie ce tine de psihologie.
|
Pai de psihologie tine .Cu cat te agiti,cu atat te scufunzi
Exista o cale naturala de a te vindeca,lasind timpul sa treaca,si consumand tot raul din tine
Apelul la Dumnezeu este calea supranaturala si accelerata ,prin care intorci raul,si il transformi in bine.
Descoperi cu uimire ca ai un sprijin,ca in bezna ta,care producea numai solutii ambigue si aducatoare de suferinta,intervine o lumina din exterior,si care iti aduce linistea.
Si cu cat suferi mai tare,lumina aceea iti este mai aproape, si descoperi uimit ca este chiar in tine.Ba chiar si in cel ce te a inselat ,ceea ce te face sa poti si ierta cu adwevarat,adica din tot sufletul.
Omul singur e fiinta ratacitoare,care poate trai si orb si schiop.Nimeni nu a murit dintr-un divort.Dar omul care se sprijina pe Dumnezeu,este ca un olog,care isi ia patul de suferinta in spate,si mai incepe si sa joace .Pentru ca,acolo unde picioarele nu il mai ajuta , ingerii lui Dumnezeu il poarta pe brate , aratandu-i toata dragostea .Mai multa chiar,decat daca lucrurile ar fi mers dupa mintea lui...