In situatii din astea, poate ar trebui sa cautam raspuns cat mai autorizat de o vietuire pe masura cuvintelor scrise sau spuse. Un posibil exemplu:

http://cartiteologie.wordpress.com/2...-duhovnicesti/

Daca gresim noi insine, sa avem curajul sa recunoastem. Daca gresesc altii, de asemenea, sa avem rabdare si sa-i corectam cu blandete. In fata oamenilor, problema se pune lumeste, iar in fata lui Dumnezeu are prioritate smerenia, care este mama tuturor virtutilor. Toate virtutile insotite de smerenie ne inalta si toate virtutile insotite de mandrie ne coboara in fata lui Dumnezeu.

In fata lui Dumnezeu, cel mai mare este cel care spune primul din toata inima: ,,Iarta-ma!''. Dobandirea smereniei lui Hristos este piatra de incercare a teologiei aplicate. Smerenia aceasta se obtine in timp indelungat, cu multa truda si cu multe sacrificii si chiar cu autodefaimare ca exercitiu duhovnicesc.

Cand suntem criticati noi insine, putem fi ingaduitori si blanzi, pentru a oferi un exemplu de blandete. Cand este hulit Dumnezeu, atunci putem sa fim necrutatori si sa aparam adevarul spre slava lui Dumnezeu si spre mantuirea aproapelui. Mi-au placut dialogurile din aceasta carte:

http://prieteniisfmunteathos.wordpre...pelerinul-rus/

Uneori avem impresia ca avem dreptate si dupa o vreme constatam noi insine ca nu e asa. Dar constatam noi insine, iar orgoliul nostru e salvat.

Atunci cand ne da tarcoale mandria, gresim fata de aproapele cu vorba, cu fapta si cu gandul. Si el are mandria lui. O gandire empatica ne scapa de multe rele.