Ce facem cu ele (cu patimile) ? Ne luptam cu ele si ne vindecam de ele.
Iata cateva principii generale de vindecare:
1. Un principiu general spune ca tamaduirea nu inseamna eliminarea patimilor, ci preschimbarea lor. Intrucat patimile sunt miscarea energiilor sufletului impotriva firii, ele trebuie facute sa se miste potrivit cu firea. Dumnezeu ne-a dat dragoste ca sa-l dorim pe El, insa noi am intors-o spre cele zidite. Acum trebuie s-o preschimbam, trebuie s-o intoarcem din nou catre Dumnezeu. Ea trebuie sa se fac "patima despatimita". Acelasi lucru trebuie facut cu toate patimile.
2. Reorientarea energiilor sufletului se lucreaza prin energia lui Dumnezeu, dar si cu impreuna-lucrarea omului. Nici Dumnezeu singur nu poate ajuta, nici omul singur nu o poate savarsi.
3. Primim puterea si harul lui Dumnezeu prin rugaciune si mai ales, prin taina spovedaniei. Dam mare insemnatate si intaietate acestui lucru. Stim din experienta personala ca spovedania - mai ales spovedania curata - il usureaza pe om. Daca invatam sa ne deschidem lui Dumnezeu, scapam de multe probleme care sunt urmarea izolarii launtrice a sufletului.
Spovedania, ca parte a pocaintei, este incetarea monologului cu sine si deschiderea dialogului cu dumnezeu Cel Viu.
4. Trebuie luptat impotriva patimii care ne asupreste cel mai mult, calauziti fiind de parintele duhovnicesc. Fiecare om are o patima mai puternica decat celelalte, care-l tine legat de pamant si nu-l lasa sa se deschida lui Dumnezeu. Ne dam multa osteneala sa luptam impotriva acelei patimi, care poate fi maica celorlalte. deci cand luptam cu aceea patima, le tamaduim si pe celelalte.
5. Nu trebuie sa ne hranim patimile. Cand suntem constienti de o patima, incercam sa o lipsim de tot ce o intareste. Astfel, incet dar sigur, se ofileste si moare. Parintii spun ca, daca avem o fiara salbatica in cusca si nu o hranim in fiecare zi, ea se imbolnaveste si moare. Asa facem si cu patimile. Incercam sa nu le hranim, adica oprim gandurile si pricinile care le atata.
6. La inceput ne luptam sa curmam patimile lucratoare. Cand spunem Patimi lucratoare intelegem acele patimi care incearca sa se vadeasca in afara. de pilda, cineva este stapanit de patima maniei. Mai intai, cand simte manie, incearca sa nu o vadeasca si face aceasta o bucata de vreme. Chiar si acest fapt este o treapta a despatimirii; iar cand reuseste, incearca sa nu mai simta mania nici in inima sa. In continuare, urmareste s-o preschimbe in urare a pacatului, dar si in dragoste adevarata, nepatimasa, fata de oamenii care il amarasc.
7. Cultivam virtutile corespunzatoare. Luptam impotriva mandriei atunci cand incercam sa traim in smerenie.
8. In invatatura patristica exista indrumari anume de lupta impotriva fiecarei patimi. Totusi aceeasi patima are trebuinta de un tratament diferit la fiecare persoana.
Doi oameni au patima maniei; unul se poate tamadui prin isihie, celalalt prin ascultare. Din aceasta pricina, acelasi sfat, aplicat aceleiasi patimi, poate fi leac unuia si otrava altuia. Deci este nevoie de un tamaduitor incercat, iscusit in acest razboi si luminat de Dumnezeu, spre a da, de fiecare data, leacul potrivit fiecarui om in parte." (Hierotheos Vlachos)
Doamne ajuta si sa ne fie cu folos.
|