[DianaRoxana]

Laura si Alin, va raspund la amandoi deodata.
Faptul ca nu avem copii cred ca a fost in cea mai mare parte greseala mea. Nu am dorit sa am copii in sensul ca nu am avut sentimentul asta desi imi sunt dragi copiii. Intotdeauna mi-am zis ca din cauza ca am crescut intr-o familie cu 4 copii dintre care eu am fost cea mai mare si a trebuit sa am grija de restul, am vazut partea grea din a creste un copil si mi-a fost teama si groaza ca nu voi face fata la asa ceva. In plus, sotul era singurul care ma putea face sa ma decid asupra acestui lucru (si i-am repetat-o de nenumarate ori) dar cred ca nu a vrut suficient si atunci m-am complacut in situatia asta comoda. La un moment dat probabil ca ceasul biologic suna de zor si parca ma tenta ideea unui copil dar el o respingea din start. Oricum problemele cu banii pe care le-am avut nu m-au incurajat sa ma decid sa am un copil. Sotul are prostul obicei de a castiga bani multi si de a-i arunca pe jocuri de noroc (dupa cum zice) si de a intra in tot felul de datorii dubioase. Si am luptat de fiecare data sa iesim din probleme si de fiecare data mi-a promis ca totul se va schimba dar, degeaba. Iubirea care acum s-a pierdut a fost motorul pt tot zbuciumul de pana acum.
De locuit acum locuim separat. Am stat o perioada intr-o locuinta ANL dupa care ne-am mutat la soacra mea unde am si facut investitii gandindu-ne la viitor. Nu as putea zice ca am probleme financiare (Multumesc lui Dumnezeu) deoarece deocamdata ma descurc singura. Poate va fi mai greu cand va trebui sa cumpar o locuinta ca sa am ceva stabil.
De casatorit ne-am casatorit la biserica la ortodocsi si am primit dispensa de la arhiepiscopie pt a ne putea casatori. Am crezut ca daca eu ma ghidez dupa zicala ”ce tie nu-ti place altuia nu-i face” totul va fi bine. Nu am vrut sa ii impun sa isi schimbe religia pt mine (lucrul asta il faci cand simti ceva in sufletul tau nu cand iti cere o persoana asta) asa cum nici mie nu mi-ar fi placut sa imi ceara asta. Si oricum religia pt el nu e un subiect prea interesant. Am fost multumita ca am reusit sa il fac sa mearga la biserica de craciun si de paste sa vina cu mine la slujba invierii. Cred ca am cerut prea putin si nu L-am inclus pe Dumnezeu in vietile noastre atat cat ar fi trebuit dar el mi-a respectat credinta mea, posturile si rugaciunile chiar daca nu a participat la ele. Stiu ca oarecum acum ma culc pe o ureche spunand lucrurile astea dar am vrut sa il iubesc asa cum e nu sa incerc sa il schimb.
Femeia cealalta e o fosta aventura de a lui din urma cu 10 ani pe care a regasit-o pe net. Noi nu ne cunosteam la acea vreme si presupun ca discutiile au debutat in genul reintalnirii unei vechi cunostinte. Zice ca ce simte pt ea nu are legatura cu noi doi, ca eu nu am facut nimic si nu am nici o vina dar in acelasi timp ma simt si neputincioasa spunandu-mi asta pt ca imi dau seama ca nu pot sa fac mare lucru. Pe mine ma iubeste intr-un anume fel dar la ea e si o pasiune care nu o poate stapani. Poate ca asa e si trebuie sa ma las pagubasa.
Si dupa toate astea cred ca va intrebati de ce mai vreau sa fiu casatorita cu el. Pentru ca momentele frumoase au fost atat de frumoase.... au fost exact ceea ce cautam. Si bineinteles, pt sentimentele care le am. Sunt doar nostalgica?
Mosh-Neagu, abia acum am vazut postarea ta si o simt putin ca pe o mustrare. Stiu ca trebuie sa vrem sa facem doar voia lui Dumnezeu dar nu mai stiu care e voia Lui in ce priveste casnicia mea. Ma simt vinovata ca ma afecteaza atat de mult un lucru atat de lumesc.