[Mosh-Neagu]

OMUL! Binecuvantata de Dumnezeu, faptura, de cele mai multe ori, inconstient de tot ce se petrece in jurul lui. De unde vine si incotro se indreapta? Cat ii trebuie oare omului sa inteleaga ca voia lui nu e mai niciodata aceeasi cu voia lui Dumnezeu? Si cat ii mai trebuie dupa aceea sa cedeze, putin cate putin in favoarea voii lui Dumnezeu, inabusindu-si pornirile, tabieturile si obisnuitele patimi?
Se spune ca in fata lui Dumnezeu, toti suntem egali… Inca nu am ajuns la intelepciunea de a patrunde aceasta ipoteza. Dintr-o samanta rasare graul, iar din alta, neghina. Una e menita sa ajunga paine pe masa omului, iar cealalta sa fie urata de om, vanturata si aruncata in foc. Dumnezeu n-a facut nimic fara un rost anume. Neghina, ca orice buruiana, rasare spontan, nu are nevoie de apa multa, are radacini adanci si face seminte cat nisipul marilor, care sunt purtate in cele patru vanturi… Iar pentru un codru de paine, e nevoie de sudoare… Pacatul… Aceasta „buruiana” nedorita si fara de rost, ne copleseste sufletul si viata intreaga si nici nu mai stim daca ducem cu noi macar 5% "grau", dintr-un TOT de insusiri si indeledniciri lumesti…
Ce este viata asta a omului si cat din ea acceptam sa facem dupa cum vrea Dumnezeu? De cate ori nu ne razvratim impotriva aparentelor? De cate ori nu ne impotmolim si o luam de la capat iar si iar si iar si iar, fiindca NU SUNTEM DE ACORD cu ceea ce ni se prezinta? Alegerile in viata noastra sunt infinite. Eu o sa ma opresc la viata in doi… Cate variante ne apar in cale? Cate constrangeri? Cate avantaje?... Un timp plutesti; mai gusti cate putin din stanga, mai ciugulesti din dreapta, uneori pleci grabit, alteori te aciuezi pentru o vreme, dar la prima adiere iti iei iarasi zborul spre altceva, alt-undeva, tot cautand, incercand, tatonand doar-doar vei gasi acel „ceva” care reprezinta un tel, un scop, un vis… El poate sa nu apara niciodata, sau dimpotriva poate sa vina curand dar sa nu ne dam seama decat dupa ce am renuntat si am plecat dupa cai verzi…
Dumnezeu stie pentru fiecare ce-i trebuie sa se mantuiasca. Dar fiecare vrea de obicei „altceva”, iar atunci face compromisuri si isi ia din alta parte, trecand peste voia lui Dumnezeu. Alteori spune: „Nepotrivire de caracter” si rupe „zapisul” legamantului cu Dumnezeu, cautand alt „legamant” in conditii „mai avantajoase”, cand de fapt realizeaza ca ceva tot nu-i in regula, si iar mai rupe un legamant si mai face unul si inca unul si tot asa… Iar mai spre sfarsitul vietii se intreaba unde i-a fost de fapt locul, ca viata lui s-a segmentat in zeci de bucati, dar nici una nu i-a fost dedicata lui Dumnezeu, fiindca intotdeauna s-a razvratit si a vrut altceva.
In mod firesc, in fiecare zi ar trebui sa spunem, daca nu „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma, pe mine, pacatosul/ pacatoasa”, macar, „Faca-se-n voia Ta, Doamne!” Dar tot in mod firesc ne trec prin minte in fiecare zi mii de ganduri, iar pe multe dintre ele le acceptam si le infaptuim, desi NU SUNT in voia lui Dumnezeu. Si ce asteptam? Sa ne mantuim? Cum? Cat contorizam din ceea ce facem? Cat de incarcat ne este sufletul pentru fiecare decizie luata, care incalca dureros voia lui Dumnezeu? Cat de mult regretam si cat de mult tinem sa ne indreptam? Fiecare ruda sau prieten care moare, ar trebui sa ne aminteasca ce ne asteapta. Fiecare isi doreste mantuirea, dar nu vede ca are sufletul coplesit de obiceiuri la care nu renunta, si care NU duc spre mantuire…
Doamne, ajuta-ma sa fac voia Ta. Daca nu pot, intelepteste-ma, indruma-ma si ma invredniceste cu rabdare sa pot intelege… Daca nu vreau, forteaza-ma si nu ma lasa sa ratacesc in prostia mea si sa cad in urzelile vrajmasului, ca nu lui vreau eu sa-i slujesc, ci Tie, Doamne!...