[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de DianaRoxana

recomandarea parintelui la care am fost de a nu actiona pripit, de a avea multa rabdare

Un sfat foarte bun.

(stau prost la capitolul rabdare)

În acest caz, este necesar să vă rugaţi şi să lucraţi pentru a fi înzestrată cu mai multă răbdare. Răbdarea face parte dintre cele 12 roade ale Spiritului Sfânt. Spre deosebire de darurile Lui, care ni se dau gratuit, adică fără nicio legătură cu meritul nostru, roadele Lui sunt rezultatul cooperării dintre El şi noi. Darurile au un singur autor: Spiritul Sfânt. Roadele au doi autori, care lucrează împreună: Spiritul Sfânt şi noi. Aşadar, răbdarea nu este virtute infuză, ci e ceva care se cere sculptat de Duhul şi de noi înşine în inima noastră.

Cam câtă răbdare să aveţi ? Câtă are şi Dumnezeu. El este modelul nostru. Dumnezeu are cu noi o răbdare uriaşă, care ne uluieşte pur şi simplu. El este capabil să ne aştepte chiar şi o viaţă întreagă. Spre exemplu, pe tâlharul din dreapta l-a aşteptat o viaţă întreagă să se întoarcă la El. Pe mine m-a aşteptat decenii. Chiar şi acum, când mai cad, încă dovedeşte multă răbdare, cu toate că acum nu mai am nicio scuză şi nu mai pot spune, ca în trecut "nu am ştiut, Doamne, nici nu Te-am cunoscut !".

Aşadar, trebuie să aveţi îndelungă răbdare. Dumnezeu operează, de obicei, prin oameni. V-aţi gândit că, poate, sunteţi agenta Lui în lucrarea de salvare a soţului ? Cum să-l lăsaţi acum, cum să-l abandonaţi ? Nu aţi vrea ca Dumnezeu să vă abandoneze, aşa-i ? Atunci, nu îl abandonaţi nici dv, chiar şi dacă v-ar abandona el (ceea ce, din fericire, înţeleg că nu e cazul). Când v-aţi căsătorit, aţi promis că veţi fi alături de el la bine şi la rău. Aţi făcut-o, când a fost bine. Acum, lui îi este foarte, foarte rău. Se pare că este bolnav de moarte. Din câte înţeleg, este în mrejele păcatului de moarte al preacurviei. Asta înseamnă că, dacă Dumnezeu i-ar tăia firul vieţii acum, cât e deasupra prăpastiei, se va prăvăli în ea într-o clipă şi nu va mai ieşi de acolo în veci de veci. Sunt sigur că nu asta vreţi pentru soţul dv. Sunt sigur că, dacă s-ar întâmpla, v-ar părea rău. V-aţi reproşa atunci că nu aţi făcut destul, aţi încerca, poate, să reparaţi prin pomeni şi altele prescrise, dar ar fi, probabil, prea târziu pentru el.

Aşadar, ajutaţi-l acum, cât este încă ziuă pentru el, nu îl lăsaţi tenebrelor morţii sufleteşti. Dezvăluiţi-L pe Cel de sub văl, pe preaputernicul şi dulcele nostru Domn şi Dumnezeu. Învăţaţi-l învăţătura Lui, care e pentru oameni, ca să le fie lor bine. Învăţaţi-l ce spune învăţătura Lui despre chemarea familiştilor, care este de a avea un Dumnezeu în Cer şi o femeie pe pământ.

Cum să faceţi aceasta ? Nu e necesar, poate nici înţelept, să fiţi prea didactică. Trataţi-l cu cea mai eficientă armă de propagandă a credinţei din toate timpurile: exemplul personal de curăţie şi iubire.

În Cristos, Domnul nostru,
M.D.

P.S: Şi, ca să răspund la întrebarea din titlul topicului: probabil că ideea de divorţ e foarte veche în istorie. Dar, divorţul ca instituţie juridică, aşa cum îl cunoaştem acum, e opera romanilor. Este vorba de romani păgâni, care au divorţat, precum Iulius Cezar, divorţat de două ori. De romani creştini care să divorţeze, eu, unul, nu am auzit.