Cand era eleva la cursurile mele din tinerete (tineretea mea, nu infantilismul ei), Scufita casca uneori, plictisita si doritoare de noi aventuri, intrucat eu repetam mereu: dragii mei, scopurile (in varf fiind Idealul si Sensul vietii) pe care le alegem in viata ne constituie, ne alcatuiesc, ne ordoneaza precum magnetul asaza pilitura de fier, ne definesc destinul, personalitatea, rostul, sensul. Ne organizeaza in structuri vii cu sens: gandurile, emotiile, vointa, vorbele, in genere tot comportamentul, ne dau intuitita precisa si prompta a reactiilor la stimuli aleatori (viata nu doarme, ea stimuleaza continuu), ne sunt ghidul si judecatorul constiintei momentane, ne indreapta cu mana sigura in naveta noastra zilnica spre Rai sau iad.
Spune-mi incotro te indrepti ACUM ca sa-ti spun ce patesti, repetam eu mereu Scufitei...
Dar ea nu asculta. Prinsa in povestea ei patimasa si implacabila, alerga dupa fluturi noi, dupa panselute si cordelute. Mereu cu zambetul pe buze, mimind .... fericirea. In realitate, ea plutea nonsalant in dezastru, sub pana scriitorului distrat si pus pe sotii...

Uitind de scopul ei dintai (sa faca legatura dintre dorinta mamei si insanatosirea bunicutei), Scufita a zarit niscaiva macese... Tocmai isi prinsese ciorapelul in scaieti, neatenta la botanica locului. Dupa lupte inocente privind separarea scaietilor de ciorapel si pulpite, Scufita obosita, ranita, catranita, zari in sfarsit (ce miracol!) o tufa de maces: uauuuu! exclama ea in fata nemaivazutului... Ce chestie beton! Ce gust o fi avind? Si lacoma si nepravazatoare se repezi la tufa cu macese, nestiind textul din Enciclopedia maceselor si nebanuind efectele, vadindu-se, dincolo de bunicuta, o strasnica nepoata a matusalemicului Noe care s-a imbatat crita de la struguri si vin.

Dar unde voiam sa ajung de fapt? - isi spuse ca prin vis, Scufita, intrucat copiii zburdalnici viseaza mai tot timpul si nu mai disting gandul constiintei de lucrarea amagitoare a narcoticelor - ce voiam cand am plecat la drum? Cine ma asteapta si de ce? Cine m-a trimis si unde? Ce am de facut pe drum si ce nu? ... auzea ca o parere, ca o soapta indepartata, ratacita faptura. Si de ce nu ma mai simt asa de happy, de ce nu imi mai pare totul roz, de ce se uita unul urat la mine de dupa pom, de ce are limba asa de rosie si de lunga, coltii asa de mari, botul asa de lung, nasul asa de rosu, ochii asa de sasii si de negri (sau verzi!), labele asa de paroase, rasuflarea atat de imputita?.... Se intreba Scufita, in loc s-o rupa la fuga.

Colac peste pupaza, in vreme ce facea filosofie cu juma de gura, de constiinta si de dorinta, Scufita zari indreptindu-se spre ea o doamna cu o matura sub fusta, care nu facea nici mai mult nici mai putin decat sa ii recite versete din ... Cioran. Nu, nu din Coran... Ii spunea deci ca lacrimile sunt doar pentru sfinti, ca o scufita merge (rimeaza) cu o cruciulita si o garofita, poate si-o gropita (iar pustoaica talcuia cum c-ar fi vorba de gropita ei din obrajori, nevazind ditamai groapa sub ochi, intrucat, am uitat sa va spun, tocmai venise inserarea...)

Si in acest scenariu cosmaresc, cu mult mai bland desigur decat cestalalt pe care il traim noi impreuna, de-o vreme, intrucat povestea asta este (v-ati prins) doar o poveste, pe cand noi il traim pe domnul cosmar pe bune si fara de veste, Scufita adormi epuizata de stres si de catecolamine, si visa ca era inconjurata de iepurasi, veverite, si-un pumn de licurici, intocmai ca verisoara ei din alta poveste, frumoasa si buna Alba ca Zapada (iata si oximoronul: una e rosie ca sangele varsat prin scaieti, alta e alba ca zapada...).