Consider ca va aflati in totala ratacire, exceptind accentul foarte bine pus pe cerinta iubirii aproapelui (implicit a vrajmasilor). Pentru acest accent va felicit si va multumesc ca l-ati reamintit. Este un criteriu absolut decisiv pentru diagnoza starii noastre de vietuire crestina.

Intelegeti insa ca Ortodoxia, si mai ales miezul ei pretios reprezentat de Sfintii Parinti si de toti cei ce traiesc in duhul filocalic, nu consta in filosofie, in elaborare de dogme, ea nu inventeaza, nu improvizeaza. De unde aveti atatea prejudecati in legatura cu Ortodoxia?

O, cate rastalmaciri si cuvinte ratacite... Bateti campii cu gratie, vorbiti in necunostintatotala de cauza. Si cu cata siguranta! E oare ceva mai nesuferit deact ca un om sa nu aiba pic de indoiala, de prudenta si sa depene in mars fortat tampenii dupa tampenii? Intelegeti ca asta faceti de cate ori vorbiti (mai precis spus huliti si defaimati) despre Ortodoxie. Imi pare foarte rau ca va gasesc asa. Voi incerca insa, cu prea putina mea pricepere, sa va arat ceva cat de mic, de insuficient (intrucat asta imi e masura) in legatura cu dogmele.

Un mod extremde vulgar, cu totul inversat si intunecat de a intelege conceptul de dogma, este cel pe care dealtfel l-ati enuntat mai sus. Vedeti, ca multi altii, dogmele ca fiind niste formule abstracte inventate de minti omenesti, niste formulari tari care vor sa impuna, sa dirijeze comportamentul, gandirea, simtirea si vointa umana. Constructii arbitrare, elaborate istoric, din ratiuni probabil psihologice, sociale si politice, care troneaza in Biserica pentru a reglementa viata institutiei. Forme de control si reglaj. Instrumente de conducere, de reglementare a vietii oamenilor. Un fel de ideologie, cu nimic diferita in esenta ei de alte ideologii: cai de manipulare in conducerea masselor.
Asa le vedeti, nu-i asa?

Ei bine, nimic mai fals in legatura cu dogmele! V-o spun nu atat din studii teologice, deoarece nu ma pot lauda cu prea multe, nu din carti v-o spun ci, daca aveti vreo minima dispozitie sa ma credeti: din propria experienta personala, din cunoastere pur si simplu revelata prin harul lui Dumnezeu.
Nu e loc la mine de falsa modestie sau de smerenii cusute cu ata alba. Lumea ma stie bine ca sunt dintr-o bucata, chiar daca mai scriu si poezele cand inima mi-e plina de vreun sentiment si nu mai rabda si da pe-afara.
Cand va spun ca am avut in numeroase randuri revelatia unei dogme sau a alteia, nu ma joc cu vorbele: ci marturisesc ca un crestin ortodox credinta mea vie, traita.

Intelegeti asadar ca, pentru a prinde noima conceptului de dogma si a realitatii ontologice pe care o desemneaza acest cuvant, trebuie sa pasim peste anemicele definitii de dictionar, care numai cunoastere teologica nu sunt.

Alaturati, va sfatuiesc eu, langa conceptul de dogma, cel putin pe urmatoarele:
- cainta si pocainta
- despatimire (dezlegare de patimi, curatire)
- Spovedanie
- har
- taina (caracter tainic, de-o finete extrema care copleseste persoana in cauza)
- traire / vietuire duhovniceasca (atat cat e nivelul fiecaruia)
- uimire
- revelatie
- mod de a fi (omul traieste dogma, traieste in ea ca in satul lui, ca intr-o casa)
- frica de Dumnezeu
- nadejde in Dumnezeu
- dragoste de Dumnezeu.

Omul care isi duce viata in perimetrul acestor realitati ontologice precum si a altora din cuprinsul vietii Bisericii, omul acesta nu studiaza dogmele la dogmatica (decat pentru a conceptualiza, pentru a se desfata eventual cu nuante intelectuale pe marginea lecturii teologice): el le traieste asa cum orice om traieste ceva (de pilda un meci de fotbal). Si afla ca ceea ce traieste el se numeste dogma, pentru ca toate realitatile trebuie sa poarte un nume.

Asadar, dogma este in primul rand o experienta a sufletului ortodox, un act ontologic, impreuna cu respiratia si bataile inimii.

E drept ca, pornind de la aceste experiente reale de viata, traitorii dogmelor (adica a adevarurilor dumnezeiesti accesibile omului in viata sa concreta) au incercat sa formuleze, in chipuri inteligibile si impartasibile celorlalti oameni, cate ceva din continutul divino-uman al dogmelor.

Oamenii traiesc, o clipa sau mai multe, dogmele. Acest fel de vietuire ii infrumuseteaza pe traitori, mai mult decat orice bijuterie. De aceea, noi ortodocsii afirmam (impreuna, mi se pare, cu fratii catolici) ca sfintii nostri au stralucit de dogme. Viata lor dumnezeiasca a fost astfel luminoasa, ca si cum din ei si faptele lor ar fi iesit permanent raze de soare.
Alta metafora mai buna, pentru a sugera cat de cat specificul acestor experiente minunate de viata, nu cunosc in clipa asta. Stiu insa, cu certitudine ca nu ma insel, chiar de-ar fi formulari (si cred ca sunt) cu mult mai fericite.

Acceptiunea peiorativa (de care sunteti probabil influentata, fie si inconstient) a cuvantului dogma, de unde deriva "dogmatic" pentru omul incuiat, incapabil sa gandeasca, este un concept laic psihologic. Sau pagan. Nu are legatura cu Biserica.
Pe cat de inchis si morbid este nefericitul de dogmatic, pe cat de daunator si batjocoritor al vietii - opreliste perpetua a desfasurarii frumusetii vietii, pe atat de deschisi si flexibili si plini de pace si bucurie, de stenici si tamaduitori, mereu odihnitori ai sufletului obosit si bolnav, sunt traitorii dogmelor, adica sfintii. Iar cand spun sfinti nu ma refer la cei consacrati si trecuti in calendar, ci la tot crestinul autentic, a carui viata este constituita real dogmatic, prin insusi modul minunat in care el sau ea traieste. Mii si mii de sfinti sunt printre noi. O mica parte, insa, sunt canonizati de Sfanta Biserica, din ratiuni pe care eu nu le pot numi acum si nici nu-i treaba mea s-o fac.

Vedeti asdar, cat de mult rataciti cand spuneti vorbe stupide in legatura cu dogmele, cu Filocalia si cu Parintii. O, sunteti departe de realitate precum sunt eu de mantuire astazi... Departe, asdar, cutremurator, infricosator de departe. Luati deci aminte, va rog, macar o clipa. Mai bine incepti sa varsati cateva lacrimi pentru propria temnita la care va autocondamnati prin slava desarta. Nu mai batjocoriti Biserica atata vreme cat habar nu aveti cum e sa fii al Ei, in Ea. Vorbiti in desert. Opriti-va si alegeti viata, nu batjocura, va rog!