[cristiboss56]




Biserica Ortodoxă Română se va afla mâine, 12 iulie 2012, în ziua de Cinstire a Sfintei Icoane Prodromiţa de la Muntele Athos.
Istoria icoanei Maicii Domnului Prodromiţa o aflăm din Sinaxarul zilei de 12 iulie desprins din Mineiul din anul 1910. Redăm textul mai jos aşa cum este prezentat în această ediţie a Mineiului fără a ştirbi nimic din farmecul arhaic al limbii române de la începutul sec. XX:

SINAXAR

'Stih: Icoană a Maicii lui Dumnezeu de minuni izvorâtoare.
A Miresei celei prea curate, cu chipuri dumnezeeşti.
Celor ce te roagă să le fii acoperemânt şi păzitoare.
De toate ispitele şi de nevoi să-i mântueşti.
Dându-le dar şi vindecare de toate boalele.
Şi a dobândi prin tine toate cererile.

În 12 zile ale lunii iulie prăznuim pomenirea minunii sfintei Icoane celei cu dumnezeească minune zugrăvită-, numai singure dumnezeeştile Feţe, adică: a prea sfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Măriei, şi a dumnezeescului său Fiu Iisus Hristos, ce prin dumnezeească iconomie, cu minune s'a închipuit în capitala Moldovei Iaşi, în anul dela întruparea lui Dumnezeu Cuvântului, 1863, luna Iunie 28 de zile. Căreia pentru praznicul sfinţilor apostoli, ce cade a doua zi, i s'a aşezat prăznuirea în 12 zile ale lui Iulie; care făcătoare de minuni Icoană, întru acelaş an s'a adus în sfântul Munte Athos; şi se află în Chinoviul Român în sfânta biserică Catedrală ce are hramul Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu, şi a prea curatei Maicei sale pururea Fecioarei Măriei. Cu ale căreia sfinte şi prea puternice rugăciuni Hristoase Dumnezeule milueşte-ne, şi cu judecăţile care ştii, mântueşte-ne pre noi, ca un bun şi de oameni iubitor, Amin.

POVESTIRE
Pentru-făcătoarea de minuni Icoană a Prea Sfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei, şi pururea Fecioarei Maria, cea cu dumnezeească minune săvârşită, numită Prodromiţa.

Plină de bucurie, plină de duhovnicească veselie, şi de toată lauda, este prăznuirea noastră care o săvârşim astăzi, fraţilor creştini, întru pomenirea minunei ce s'a făcut cu această prea slăvită Icoană a Maicii lui Dumnezeu, a căreia' istorie se începe întru acest fel, după cum urmează, cuvântul.

Iubiţii mei creştini! Ştim că întru cele mari şi fără de număr milostiviri, ce cu neîncetare se revarsă dela Părintele 'îndurărilor, asupra prea iubitei fiicei sfintei şi drept slăvitoarei Biserici, este un bogat dar al bunătăţii lui Dumnezeu, şi proslăvirea sfintelor icoane pre pământ, prin o mai pre sus de fire şi prin minunata putere dumnezeească a facerii de' minuni, ce săvârşeşte prin ele minunatul întru sfinţii săi Dumnezeu. Carele şi prin sfintele icoane proslăveşte, pre cei ce îl proslăvesc prin credinţă vie, şi vieaţă plăcută lui, prin acest mare dar, a celor mari dăruiri dumnezeeşti, cu priimirea dreptei şi adevăratei credinţe s'a luminat şi străluceşte şi a noastră patrie, şi bisericile ce sunt în România, s'au făcut pomi de vieaţă, şi slobozind din sine adânci rădăcini ale credinţei celei dreptslăvitoare. În toate părţile ei au adus roduri de drepte slăviri şi îmbelşugate, pre cât cu întâietatea la locurile sădirii lor, aşa şi pre toată faţa pământului României o au împodobit, cu roditoarele sale mlădiţe prin ceata cea cu mult număr a sfintelor şi de minuni făcătoare icoane, şi nu numai în fericitele zile a dreptslăvitorilor noştri strămoşi, cari ardeau cu duhul pentru dreapta credinţă, au înmulţit Domnul minunile sale, prin arătarea şi descoperirea sfintelor icoane, atât a prea curatei Maicii lui Dumnezeu; precum şi a plăcuţilor lui, spre facerea de bine a sufletelor şi a trupurilor, celor ce cu credinţă aleargă spre închinăciunea sfintelor icoane — cel ce pre cei drepţi iubeşte, şi pre păcătoşi milueşte — ci şi în timpurile noastre aceste sărace de credinţă, au revărsat asupra noastră un îmbelşugat rîu de aceeaşi nepomenită a sa milostivire, ca să adape inimile cele cuprinse de uscăciunea puţinei credinţe, spre a răsări întrînsele fapte bune creştineşti, şi în privirea ochilor noştri s'a săvârşit o lucrare dumnezeească, şi cu voinţa Domnului a răsărit pre tăria gânditorului nostru Cer a dreptslăvitoarei noastre Biserici, această icoană neisprăvită de mână omenească; care împodobindu-se cu strălucitoarele raze a facerilor ei de minuni, şi tuturor cinstitorilor celor fără de număr, cari de la marginile lumii aleargă către strălucirea sa, vieaţă şi bucurie le izvorăşte.

În anul 1863, părinţii ieroshimonahi Nifon şi Nectarie, fondatorii schitului Prodromul din sf. Munte Atos, plecând să vie în ţara românească pentru trebuinţele acelui schit, aveau în inima lor o mare dorinţă şi evlavie, pentru o sfântă icoană mai însemnată şi de minuni făcătoare a Maicii lui Dumnezeu, ca să fie întru această sfântă nouă biserică, spre mângâerea celor ce se vor afla întru acest sfânt lăcaş, dupre cum mai toate mânăstirile sfântului Munte, au câte o icoană făcătoare de minuni.

Deci aflându-se părinţii Nifon şi Nectarie, în oraşul Iaşi, capitală a Moldovei, au început a cercetă acolo, pentru un zugrav mai iscusit şi cu vieaţă plăcută lui Dumnezeu, care să le zugrăvească o icoană a Maicii lui Dumnezeu. Şi din pronia Dumnezeească, au găsit pe un zugrav bătrân, cu numele Iordache Nicolau, cu carele s'au şi învoit să le facă această sfântă icoană după modelul ce i-au dat părinţii; însă i-au pus şi îndatorire ca să lucreze cu postul adică: De dimineaţă până când va flămânzi neluând nimica în gură; iară după masă să nu mai lucreze la această sfântă Icoană, ci alt lucru să facă până a două zi; şi într'acest fel să urmeze cu lucrul Icoanei până la săvârşirea ei. Şi a priimit numitul zugrav învoiala aceasta cu toată mulţumirea şi evlavia, de cât numai zicând că el nu poate lucră acum ca mai 'nainte, că a, îmbătrânit şi-i tre-mură mâinile; iar părinţii Nifon şi Nectarie l-au mai îmbărbătat zicându-i, să se silească şi să aibă credinţă, că îi va ajută Maica lui Dumnezeu. Şi aşa bunul bătrân zugrav a început lucrul cu multă evlavie, şi lucră bine şi cu bună sporire câmpul şi hainele, iar feţele le-au lăsat la urmă după obiceiul zugrăvesc. Deci după ce au isprăvit veşmintele după ştiinţa meşteşugului său, a început a lucră la chipul Maicii Domnului şi al Domnului nostru Iisus Hristos, dând mâna întâiu şi a doua, au mai rămas puţin ca desăvârşit să le îndrep- teze şi să le săvârşească; a doua zi de dimineaţă s'a sculat şi a început a lucră iarăşi la feţe, ostenindu-se cu mare stăruinţă mai toată ziua, ca doară ar putea, să le îndrepteze şi să le săvârşească; însă lucrul ieşia cu totul din protivă, că nu numai nu a putut să le îndrepteze, ci mai ales desăvârşit le-a stricat, în cât au rămas cu totul fără de chip, strâmbe, urîte, şi nepotrivite. Acestea văzând blagoslovitul bătrân zugrav, foarte s'a mâhnit şi s'a scârbit, nepricepându-se ce va să fie lucrul acesta, şi a încetat de a mai lucră, zi-când: Păcat de osteneala şi postul ce am suferit atâtea zile, lucrând la această Icoană în zadar; Dumnezeu să mă ierte, nu ştiu ce să mai zic, că de astănoapte cu toată silinţa mă chinuesc, şi nu pot să le îndreptez; ba încă, acum chiar desăvârşit le-am stricat, fă- ndu-mă ca un ieşit din minte, ca şi cum mi-aşi fi uitat meşteşugul.

<<continuare -text original >>