Vin si eu sa va povestesc cate ceva despre darurile mele si despre minunea pe care am trait-o, la Domnul toate sunt cu putinta.
La 2 ani dupa casatorie ni s-a nascut primul copil, o fetita frumoasa si sanatoasa, sarcina fara probleme, nascuta la termen, natural. Dupa ce fusesem diagnosticata cu sterilitate primara...
3 ani mai tarziu a venit si un baietel, sarcina cu probleme, col deschis si contractii, am reusit sa o tin pana la 36 de saptamani.
Dupa 10 luni am ramas insarcinata iarasi, tot baietel, am avut placenta praevia centrala, multe internari si hemoragii si la 35 de saptamani mi s-a facut cezariana de urgenta, am intrat in stop respirator si am fost la limita. Ne-a ajutat Dumnezeu si bebe a fost bine. A venit interdictia medicilor de a mai ramane insarcinata, mi-au zis ca o sa pierd sarcina si uterul nu va rezista, fiind taiat vertical, plus riscul de inca o praevia.
Au fost temeri, ganduri negre, ma gandeam la copiii mei in caz ca mi s-ar intampla ceva, ma rugam sa fie cum e mai bine. Si ceea ce s-a intamplat a depasit orice logica omeneasca.
Toamna trecuta ma investigam pt. amenoree, eram deja prin ziua 50 si ceva, aveam teste negative, nu am gasit cauza. Apoi m-am trezit intr-o dimineata cu certitudinea ca am un bebe. Nu m-a crezut nimeni si am asteptat 10 zile sa fac testul de sange, care a confirmat sarcina.
Au inceput hemoragiile, ecografia a aratat ca embrionul se desprindea si era f jos implantat. Mi-am dat seama ca e o sarcina speciala si m-am rugat la Domnul sa nu-mi ia copilasul. Am inceput tratamentul, repaus nu prea aveam cum, eram singura cu cei 3 pitici. Pana la urma sarcina s-a fixat si a urcat, pe la 16 saptamani a disparut sangerarea.
Am aflat ca este o fetita, tare mult ne-am bucurat mai ales ca fetita mare isi dorea o surioara.
Apoi au inceput contractiile si s-a scurtat colul. Ne-am hotarat sa mergem pana la Prislop de Bunavestire. Pe drum a intrat un tir in masina noastra, n-am patit nimic in ciuda socului imens, masina era f putin avariata in spate si am zis sa nu cedam ispitei de a ne intoarce din drum. Am ajuns si la mormantul parintelui a inceput bebe sa se zbenguie in burta de nu stiam ce se intampla.
Merg mai departe cu sarcina, taras-grapis, toti dr mi-au spus ca voi naste prematur, colul incepuse sa se deschida si contractiile nu cedau cu nimic. La 32 de saptamani am facut injectiile de maturare pulmonara, m-am externat miercuri, joi m-am simtit f rau si ne-am rugat la Sf. Nectarie sa ne ajute.
Vineri ne-am hotarat sa mergem in Grecia, in Eghina, la Sf. Nectarie. A fost o decizie f f grea pt. ca riscam sa nasc pe acolo. N-am spus nimanui, am plecat si m-am simtit f bine pe drum, desi stateam in masina si sotul meu a condus f mult. Am ajuns noaptea, ne-am cazat la manastire si a fost crunt, au inceput niste dureri cumplite si deja ne gandeam si ne rugam sa apuc macar dimineata, sa luam primul feribot pana in Atena si sa ma intorc cu avionul in tara. Sf. Nectarie nu ne-a lasat si am ajuns sa ne inchinam lui, cu o bucurie imensa in suflet. Din acel moment am stiut ca totul va fi bine.
Ne-am intors acasa si, cu toate contractiile care n-au incetat, am ajuns cu sarcina la termen, s-a declansat travaliul si am facut cezariana. In timpul operatiei am aflat ca mi s-au rupt muschii abdominali si aveam o eventratie mare. Am primit totul cu zambetul pe buze, m-au reparat cum au putut si nu-mi era gandul decat la minunea mica ce aparuse in viata noastra, mica si roz...
Are deja 3 saptamani si noi ne bucuram de cei 4 copilasi pe care ii avem. Cum spuneam, la Dumnezeu toate sunt cu putinta...