“Familia ortodoxa”: INTERVIU CU PARINTELE NICOLAE TANASE
- E televizorul acel carbunar langa care nu putem sa inalbim rufele?
- Depinde cum privim. In general, televizorul nu este cu totul rau. Nu toate emisiunile sunt rele. Dar absolut toate sunt pierdere de timp. In trecut am tinut mai multe conferinte, iar una din temele cele mai agreate a fost: „Informatia, Dumnezeul nostru“. Adica, am intrebat pe cineva: „Te uiti la televizor?” si mi-a zis: „Nu, parinte, eu… numai asa, la stiri“. Putem sa zicem ca este pacat sa te uiti la stiri? Nu, nu este pacat sa te uiti la stiri – pacat este ca pierzi timpul. De-a lungul vremii, am incercat cu mai multi, mai ales cei care s-au spovedit la mine, sa-i indemn sa stea in genunchi, la rugaciune, tot atat cat stau si la televizor. Dar nu a mers. Mi-au zis: „Parinte, dar e imposibil!”.
- Adica televizorul ajunge sa fie mai important decat Dumnezeu…
- Și atunci ne vin in minte profetiile Sfantului Cosma Etolianul, care a spus inca din secolul al XVIII-lea ca „va veni o vreme cand diavolul va intra in casele oamenilor intr-o cutie, iar coarnele le va pune pe casa“. Cutia asta va lua locul icoanelor de pe pereti si le va vorbi oamenilor, iar oamenii vor fi foarte ascultatori. Aceste cuvinte au fost spuse cu doua secole inainte de aparitia televiziunii! Atunci nu putem sa nu privim lucrurile si dintr-o asemenea perspectiva.
Daca sunt emisiuni duhovnicesti sau anumite slujbe – care nu pot inlocui slujbele de la biserica – daca sunt anumite dezbateri, sau pelerinaje, sau documentare care arata minunile lui Dumnezeu in lume, sigur ca nu putem spune: „Nu te uita la televizor“. Eu te intreb numai daca te rogi tot atat cat te uiti la televizor…
– Mai poate trai cineva fara televizor in ziua de astazi?
- Am cunoscut un om, fostul ambasador al Poloniei, care era si profesor de teologie, de greaca veche si de Vechiul Testament si lucra, in acelasi timp, in Ministerul de Externe. Avea opt fete, era fiu de preot ortodox. Cea mai mare fata avea 18 ani, iar cea mai mica avea 6 ani. Intr-o imprejurare, am ajuns sa locuiesc cateva zile in casa lui. Și, impreuna cu el, am vizitat o manastire, am mers la biserica, toti s-au impartasit, am slujit cu mitropolitul primat de atunci. Am stat cu ei aproape o saptamana. Sigur ca in vreo trei-patru zile l-am intrebat: „Dar dumneavoastra nu aveti televizor?“. Și raspunsul a fost: „Parinte, oamenii seriosi nu au televizor“. „Bine, dar sunteti diplomat si trebuie sa fiti ultra-informat!”. Și mi-a zis: „Informatiile imi vin pe masa. Cele de care am eu nevoie“. „Dar copiii…?“, am mai intrebat. „O sa vedeti dupa-amiaza“, imi raspunde.
Intr-adevar, duminica dupa-amiaza ne-am odihnit putin, am mers in parc, am mancat o prajitura si pe urma ne-am dus la cinematograf. Aici am vazut un film de vis, „A opta zi”1, un film despre un tanar cu Sindromul Down. Se numeste „A opta zi” pentru ca, atunci cand i s-a citit in povestirea despre Creatie: „A saptea zi, Dumnezeu s-a odihnit“, el a spus: „Iar in a opta zi, m-a facut pe mine“. Adica „pe mine care n-am mama, care sunt bolnav, care sunt internat la centru…“. Și foarte interesanta a fost aceasta duminica, asa cum am petrecut-o cu ei, fara televizor…
Bineinteles ca ambasadorul avea grija sa le duca pe fete si la manastiri, sa le ofere o viata culturala, pentru ca e foarte important sa aiba ce povesti copilul cand se afla in compania colegilor lui. Sa poata spune, fiecare dupa cum il duce buzunarul, ca a fost la Meteore, ca a fost in Sfantul Munte, ca a citit douazeci de carti sau ca a fost in tabara la Durau… De curand, am citit ca elevii finlandezi citesc o carte pe zi, obligatoriu. Probabil nici ei nu se uita la televizor, altfel n-ar avea cand s-o citeasca…
|