Citat:
În prealabil postat de iuliu46
Doamne Kronos acum si "judecatorii " au dat o decizie "bizara", doar pentru ca este contrara propagandei pe care o auzim la TV.
Asta e adevarul. Parlamentul decide "faptele grave " in cazul suspendarii.Daca nici cand citesti cu ochii tai decizia CCR nu intelegi ca suspendarea este dreptul discretionar al parlamentului iar demiterea sau mentinerea in functie este dreptul discretionar al poporului eu nu am ce sa-ti fac.
|
Pentru că așa și e. Parlamentul nu poate judeca respectarea legii pentru că parlamentarii nu sunt judecători. Nu au făcut dreptul (majoritatea) și dintre cei care l-au făcut nu au experiență ca judecător. Să spui că parlamentul e cel care decide dacă s-a încălcat sau nu Constituția e ca și cum un judecător ar hotărî ca un om de pe stradă să te condmane sau să te absolve în privința unei fapte.
Ce fapte grave a săvârșit Traian Băsescu de data asta? Pentru că dacă nu a săvârșit niciuna e clar că Parlamentul a dat doar un vot politic, nu unul just. Și oricum, susțin în continuare că nu e rolul Parlamentului să judece constituționalitatea faptelor.