2) Aveti mare dreptate! Invatatura filocalica nu este infailibila, e chiar penibila. Acolo, o dezlanare, care cica suna frumos (ce gusturi ciudate au unii...), desigur deloc coerenta si deloc argumentata. Mare dreptate aveti!
Acuma stau si eu si ma uit la mine: ce boala grava oi fi avut eu, cu pusee repetate mereu de cativa ani incoace, de am gasit in Filocalia cea mai minunata scriere din tot ce am citit in viata mea de pasionat cititor? Ce dereglari cerebrale oi fi avind de nu pot compara nimic, decat eventual in registrul minor, cu ametitoarele si tamaduitoarele si datatoarele de viata cuvinte ale Parintilor filocalici?
Cum oare de ma simt satul ca un cerb adapat din izvorul cu apa curata si limpede, dupa fiecare sau aproape fiecare lectura din Filocalia?
Cum de traiesc pace, liniste sufleteasca si imi curg lacrimi din ochii mei miopi adeseori intimpul lecturii, adseori dupa, iaca nitel si acum ca m-a purtat scrisul si gandul o clipa peste textul de aur stralucitor al volumelor din Filocalia?
Cum de imi este dor mereu de biblioteca mea aflata departe, departe...
Cum de ma minunez neincetat si dau sa trag si eu la rugaciune, in nemernicia mea, cand mi-e gandul si inima la Filocalia?
Cum de pot simti si pot spune ca ii iubesc pe Parinti, desi nu pot sa spun mai mult oricat m-as forta? Ca nu stiu, mai intai, cum sa exprim ce simt in intalnirea bietei mele fapturi cu Filocalia.
Oh, cata dreptate aveti, ce incredere sa avem in Filocalia cata vreme aceasta colectie de carti prafuite si galbejite, cu niste adnotari aberante ale unuia numit Staniloae, ne smulge din ale noastre si ne face sa cadem retezati ca brazii inaintea icoanei, cu hohot de plans ori, uneori cu suspine, sau poate cu tacere si-atat. Cand ne purtam ca epilepticii si ca socatii, intrucat, atentia noastra nu mai e pe lumea asta, nici nu mai stim cine suntem si pe unde, aproape ca nu mai vedem si nu mai auzim, doar suntem... doar mai suntem... prin nu stiu ce mirari...
Ce incredere in astfel de carti care ne altereaza comportamentul, ne modifica constiinta, ne aduc in stari de duiosie fara egal si de adanc regret ca nu suntem deloc cine suntem de fapt...
E doar un sir de carti de magie, a caror dulceata e asa de mare incat precis ca-i otrava acolo. Io zic sa va feriti de Filocalia, sa nu cumva sa o deschideti vreodata iar daca totusi aveti ghinionul sa vi se intample, rugati pe cineva sa va ciupeasca tare de brat ca sa va treziti si sa reveniti cu picioarele bine infipte in pamant.
Nu, nu e infailibila, e doar o scorneala, acolo. O inventie din minti omenesti tulburate.
Sunteti multumita?