Citat:
În prealabil postat de Mihailc
Tradiția nu e ferecată așa cum vor unii ortodocși să creadă, pentru că obârșia ei ultimă este Duhul Sfânt. Ea continuă și astăzi să transfigureze oameni, fapte, idei, stări de conștiință. Așa cum a ridicat la putere, în primul mileniu, limbajul filosofiei grecești și înțelepciunea orientală semitică, acordându-le cu adevărul, așa poate și astăzi să realizeze joncțiuni esențiale cu reflecția contemporană asupra realului și a valorilor, îmbogățindu-le cu darurile Cinzecimii. Pentru că, să ne fie clar: Biserica nu e o instituție, nici o societate alternativă a unor privilegiați, ci Împărăția în faza copilăriei ei terestre, cu o continuare în eshaton. Prin urmare, influența ei asupra cosmosului și a lumii nu poate fi determinată, nici îngrădită pastoral sau prin alte mijloace. Omul eclezial nu relaționează schismatic cu lumea, în sensul că nu atomizează la nesfârșit cunoașterea prin expandarea babiloniei teoretice, ci îmbisericește casa, profesia, cercul afectiv, grădina și cam tot ce vine în contact cu el. Asta nu înseamnă deloc propagandă și critică exclusivistă sau propovăduiri sectare, ci inducție duhovnicească prin arătarea iconică a unei existențe însămânțate cu germenii învierii.
|

Beautiful !!
Împărăția în faza copilăriei ei terestre... inducție duhovnicească prin arătarea iconică a unei existențe însămânțate cu germenii învierii.
Omul eclezial [...] îmbisericește casa, profesia, cercul afectiv, grădina și cam tot ce vine în contact cu el.
Același
bottom line ca al Evangheliei de azi : Cine are urechi de auzit, să audă.
Matthew 13.4-9
And as he sowed, some seeds fell along the path, and the birds came and devoured them. Other seeds fell on rocky ground, where they had not much soil, and immediately they sprang up, since they had no depth of soil, but when the sun rose they were scorched; and since they had no root they withered away. Other seeds fell upon thorns, and the thorns grew up and choked them. Other seeds fell on good soil and brought forth grain, some a hundredfold, some sixty, some thirty. He who has ears, let him hear.”