O, va rog sa ma iertati, insa nici macar nu ar trebui sa ne punem o astfel de problema...
Teribila capcana, cred eu, este sa ne gandim ca "avem putere spirituala". In clipa aceea, dimpotriva, cred ca obtinem alta "putere": demonica.
Fiti buna, asadar si nu ma ispititi...:)

Exista o serie de mituri, de prejudecati legate de persoana terapeutului. Una din ele este ca detine o putere speciala (culmea e ca, intr-adevar, detine o putere, cea terapeutica, alaturi de inca 2 P: permisiune si protectie), eventual oculta. Nu de putine ori clientii mei asteptau de la mine pur si simplu sa fac lucruri imposibile, eventual vreo magie ... Nu glumesc. Asteptarile acestea distorsionate le au majoritatea clientilor, pana inteleg cum sa se implice ei insisi in propria munca cu sine, pana sesizeaza in ce poate consta cooperarea pentru depasirea impasurilor, pana descopera limitele relatiei terapeutice etc.
Un alt mit este ca terapeutul nu se enerveaza niciodata, este calm, are discernamant infailibil, detine solutii la orice etc. Si mai ales ca e curat ca lacrima, ca e aproape un sfant, ca e un om perfect etc. Tot felul de bazaconii.
Terapeutii sunt oameni ca toti oamenii. Au slabiciuni, probleme personale, uneori lupta ei insisi din rasputeri cu necazuri care ii coplesesc, unii sunt alcoolici, altii sufera de tulburari din spectrul schizo si alte nenumarate grozavii. Oho, daca ati sti cate studii s-au facut si la ce rezultate au condus.... poate ca ati trece exact in pozitia opusa (ceea ce, insa, iarasi Nu ar trebui facut).
Cine doreste sa cunoasca tainele psihoterapiei si secretele terapeutilor, cred ca are doua cai: sa devina terapeut / sa intre in terapie. Acestea sunt singurele cai pe care le consider valide pentru a cunoaste cu adevarat aceasta profesie si oamenii sai.
Restul sunt pareri, opinii, prejudecati... pierdere de vreme si autosabotare (intrucat ne blocheaza accesul si folosul unei terapii, atunci cand chiar avem nevoie).

M-am folosit de prilej ca sa raspund unor intrebari precum si unor atacuri puerile si rauvoitoare care s-au tot purtat pe aici pe forum, de catre gura-casca si alde stie-tot,
oameni care in mod evident ar avea doar de castigat daca ar intra intr-o forma sau alta de consiliere.

Si daca tot am deschis subiectul, sper sa il inchid pentru totdeauna in legatura cu alta tampenie: ca as face aici un demers de atragere a clientilor pentru propriul cabinet. Pai, asta e o aberatie, intrucat un om de meserie nu intra niciodata in relatie terapeutica cu oameni pe care ii cunoaste deja, avind o altfel de relatie. S-ar produce confuzia numita "cine ce este", ar aparea urata problema a relatiilor paralele etc. Deci, cata vreme nu voiesc sa imi fac singuri necazuri, nu voi accepta in ruptul capului sa lucrez cu vreun coleg de pe forum. Sper ca acest punct s-a lamurit definitiv.

In fine, ar mai fi un motiv serios: momentan nu am cabinet si nici nu intentionez sa am in curind. Din toamna voi lucra iarasi ca profesor de psi in invatamantul liceal. Acum sper sa am putina liniste din partea nu putinilor banuitori, suspiciosi si mai stiu eu caror oameni care m-au tot sacait pe privat si chiar prin diverse postari.

Imi cer scuze pentru ca m-am abatut mult de la topic.
Ma reintoarc doar pentru a ma alatura lui Costel, cu toata convingerea, legat de afirmatia lui legata de SENSUL bolii, al suferintei. Logoterapia si terapia ortodoxa tocmai aici isi au punctul forte si ii multumesc lui Costel ca a reamintit acest punct central in terapia bolilor sufletesti si in problema suicidului.
Nu de putine ori am meditat, impreuna cu clientii mei, la cartea lui Iov. A fost intotdeauna cu folos. Nadajduiesc ca ne va fi de folos tuturor, totdeauna.

P.S. Sa le salvez sufletele?.......:)))) Oh, Doamne... Va rog sa nu mai ganditi / scrieti astfel de vorbe!