[Adrianna]

Multumesc de raspunsuri.

Sfintii intr-adevar varsau lacrimi multe, stiau ca iertarea se obtine numai prin pocainta pentru greselile proprii si prin iertarea celorlalti, exact ca la evrei, si la aceasta subscriu.

Spovedania publica exista si la evrei, in acea zi dedicata pocaintei, Yom Kippur. Trebuie sa vedeti insa ce inseamna o Spovedanie publica la ei si trebuie sa vedeti ca primul care isi spovedeste pacatele este preotul.
Si cei care se botezau de catre Ioan Botezatorul, tot spovedanie publica faceau inainte de Botez, insa spovedania publica nu inseamna ceea ce credeti dvs. gandind dupa cultura si intelegerea vremii noastre, ci era ceea ce la evrei este o Spovedanie publica.

Cu siguranta stiu care este diferenta intre Botezul lui Ioan si cel al Domnului, o spune chiar Ioan, primul este cu apa si al doilea cu Duh Sfant. Eu am atras atentia ca acela cu apa era cel pocaintei, al lacrimilor, al celor indemnati sa isi schimbe comportamentul si apoi doar, intr-un vas astfel curatit urma sa dea Domnul Botezul cu Duh Sfant. Nici vorba sa fie iertate pacatele printr-o formula/putere magica.

De unde stiu ca nu era la primii crestini ca astazi la noi? Pai exact din Traditie, pentru ca Traditia nu inseamna crederea orbeasca in ceea ce este astazi, ci inseamna toata istoria bisericii de 2000 de ani incoace. V-am dat exemplul Sf. Ioan Gura de Aur si a timpului sau pentru a va arata ca in acele vremuri nu exista ideea iertarii pacatelor de catre preot ci doar prin Botez si pocainta. Botezul stergea toate pacatele facute pana atunci, era nasterea a doua oara predicata de Domnul. Pacatele facute dupa botez erau iertate doar prin pocainta, si cum exista ideea ca cei care se boteaza il vad pe Hristos, ceilalti deja botezati ii rugau pe acestia ce urmau sa se boteze si urmau sa isi (sa li se) stearga pacatele, ii rugau deci sa ceara iertare si pentru ei de la Hristos. Iar cum iertarea data de Dumnezeu pentru pacatele de dupa Botez ramanea mereu o incertitudine, de aceea sfantul invata sa avem pururi in fata ochilor pacatele noastre pentru ca asa le uita Dumnezeu (pe principiul bine-stiut ca inima infranta si smerita Dumnezeu nu o urgiseste). Iar daca omul le uita, si le aminteste Dumnezeu la judecata.
De ce este aceasta practica straina de ceea ce am fost invatata? Foarte simplu: Ortodoxia are multe povestioare moraliste in care anumiti sfinti au vazut pacatele unor oameni ca scrise pe o hartie, iar dupa spovedirea lor, acele pacate se stergeau, lista ramanea alba insemnand faptul ca Dumnezeu nu si le mai aminteste la Judecata Lui. Iar daca si un singur pacat ramanea nemarturisit in mod voit, nici celelalte pacate nu se stergeau si persoana respectiva murea cu ele in carca. Aceasta invatatura nu coincide cu cea a Sfantului unde Dumnezeu nu uita pacatele noastre decat daca le avem noi mereu in fata ochilor si nici acest lucru nu era o certitudine in timp ce iertarea preotului prin Spovedanie este o mare certitudine conform povestioarelor. Luther se pare ca a mers si mai departe din cate spuneti. Eu insa consider adevarata practica sfantului care cere pocainta pe viata ca la evrei fara sa garanteze nimic. Prin introducerea iertarii date de preot s-a dat posibilitatea repetarii botezului care altfel este irepetabil, spunandu-se ca prin Spovedanie si iertarea preotului se reprimeste haina alba a Botezului, si astfel, oamenii profita sa-si spele fara efort pacatele continuand sa le faca mizand pe faptul ca o Spovedanie inainte de moarte va rezolva problema, exact cum faceau in trecut cu Botezul. Acesti oameni care vroiau sa fenteze, sa scape de urgia lui Dumnezeu fara pic de pocainta si fara schimbarea comportamentului, au fost numiti de Sf. Ioan Botezatorul "pui de vipere". Dumnezeu insa nu se poate fenta, El stie cine are cainta si iertare si pe aceia ii iarta. Nici un crestin nu a inteles in primele secole ca un preot ar putea ierta pacatele, nu exista astfel de invatatura. Dupa secole bune a fost introdusa aceasta idee si acum se crede ca ea exista de la inceput din cauza interpretarii in acest sens a unor versete biblice. Trebuie insa vazut cum interpretau primii crestini aceleasi versete din moment ce nu primeau iertare de la preot.

Cat despre faptul ca nu va puneti deacord, chiar credeti ca am nevoie de acordul vostru pentru a decide ce sa cred si ce nu? ;-) Eu dau raspundere pentru ceea ce decid, deci deciziile imi vor apartine intotdeauna ;-)

Bine-nteles ca "iertarea" nu poate fi impreuna cu "trebuie". Nu imi dau seama unde am afirmat asa ceva, dar daca intr-adevar am afirmat, ori a fost o neatentie, ori sensul este un altul. Omul are libertatea sa ierte sau nu, iar Dumnezeu ii respecta libertatea si ii masoara cu masura pe care si-o alege omul: a ales sa ierte mult, iarta si Dumnezeu mult; a ales sa ierte putin, iarta si Dumnezeu putin. Astfel ii este respectata libertatea. Ca atare daca omul vrea sa fie iertat, este necesar (trebuie) sa ierte la randul sau. Deci "trebuie" nu ca si obligatie ci ca necesitate doar daca omul alege sa ceara iertarea lui Dumnezeu. Acum poate este mai clar :)