[ioanna]

În prealabil postat de Adrianna

De aceea am zis ca postarea la care am raspuns exprima o pozitie corecta, aceea "prin Fiul", insa trebuie verificat daca dogmatic explicatia catolica este intr-adevar de "prin Fiul" si nu " de la Fiul". Atata tot.

Sinodul local din Toledo, Spania (586) adauga in Crez "care din Tatal si din Fiul purcede" in scopul de a combate arianismul.

Încă din zilele timpurii ale bisericii, candidaților la botez în comunitatea creștină li se cerea să mărturisească credințta creștină sub forma unui scurt rezumat doctrinar, un "crez" (din latinescul credo, "[Eu] cred").

Primul Sinod Ecumenic (Niceea I, 325 d.Hr.) și al doilea Sinod Ecumenic (Constantinopol I, 381) au stabilit ceea ce a ajuns să fie cunoscut drept Crezul Niceno-Constantinopolitan, sau mai simplu Crezul Niceean. Acest crez s-a bazat pe crezurile anterioare de botez ale Bisericii, dar a fost dezvoltat pentru a lămuri învățătura Bisericii privitoare la dumnezeirea lui Hristos și spre a combate erezia ariană răspândită în Biserică la acea vreme, ce susținea că Hristos a fost o ființă creată, nu Dumnezeu veșnic.

Crezul de la Niceea a fost acceptat universal, atât în răsărit cât și în apus, ca exprimarea cea mai importantă a învățăturii creștine, "simbolul credinței".

În 589, un sinod local din Toledo, Spania, a adăugat o sintagmă la crez astfel încât să zică: "Cred..în Duhul Sfânt, Domnul de viață Dătătorul, care din Tatal și din Fiul purcede" (filioque în latină). Acest adaos a fost făcut aparent ca o apărare împotriva arianismului.

Roma a respins inițial schimbarea crezului străvechi. De fapt, în secolul al IX-lea, papa Leon al III-lea a pus ca crezul original, fără filioque, să fie înscris pe plăci de argint, în bazilica Sfântului Petru. Curând după anul 1000, însă, Biserica Romei a acceptat modificarea. Subiectul filioque a ocupat de departe cea mai întinsă parte a discuțiilor sinodului de la Ferrara.Florența.

Următorul pasaj din "Viețile Stâlpilor Ortodoxiei" descrie obiecția Ortodoxă la filioque:
”Într-adevăr, aceasta a fost cea mai dureroasă dispută dintre Ortodocși și Latini. Grecii, conduși de Sfântul Marcu, au insistat asupra faptului că orice inserție în crez - filioque sau nu - era necanonică. Unii papi dinaintea lui Eugenie nu au sancționat această adăugire și, în alte dăți, alți papi au susținut-o. În orice caz, a devenit treptat o adăugire permanentă a crezului în Apus, și papii ce au urmat au întărit această învățătură eretică, declarând că Duhul Sfânt purcede din ipostasurile Dumnezeului-Tatăl și Dumnezeului-Fiul, adică existența Sa este din ambele ipostasuri. Într-o încercare de combatere a arianismului, Apusul a creat două cauze în Dumnezeire. Ortodoxia afirmă că Tatăl este singura Sursă a Fiului și a Duhului - Unul născandu-se veșnic din El și Celălalt purcezând veșnic din El. Dumnezeu, astfel, este Unul, deoarece Tatăl este sursa Dumnezeirii, prin aceasta realizându-se unitatea. Adăugirea filioque a fost treptată, deși Sinoadele Ecumenice al III-lea și al IV-lea au rânduit o hotărâre strictă, ca în crez niciun cuvânt să nu se schimbe, adauge sau scoată - nici măcar o literă. Asupra celor ce ar îndrăzni să facă modificări, s-au aruncat afurisenii teribile.

Sfântul Marcu, împotriva puternicelor obiecții ale latinilor, a insistat ca, înainte de orice altceva, să fie citite cu glas tare canoanele Bisericii privind chestiunile în discuție. A citit hotărârile celui de-al treilea, patrulea, cincilea, șaselea și șaptelea Sinod Ecumenic, precum și pasaje din diferiți sfinți, incluzând mai mulți papi, toate afirmând crezul original și interzicând orice modificare a lui. Mulți din monahii latini prezenți la sinod, după ce au auzit hotărârile și actele Sinoadelor Ecumenice, alături de explicația lui Marcu, au mărturisit că nu mai auziseră așa ceva până atunci.

Au strigat că grecii învață mai drept decât sfinții lor, și s-au minunat de Marcu al Efesului.
Totuși, Latinii au oferit mai multe argumente în apărarea filioque: că filioque nu a fost un adaos la crez, ci doar o explicitare; că Papa, ca și cap suprem al bisericii, are autoritatea să facă astfel de adăugiri explicative în crez; și că hotărârile sinoadelor interzic numai modificările neortodoxe în crez. Un compromis s-a căutat în formula acceptată de greci, cea ca Duhul Sfânt purcede "de la Tatăl prin Fiul".

Oricum, o dată ce grecii au acceptat formula, latinii au insistat ca "prin Fiul" și "de la Fiul" înseamnă același lucru; astfel, filioque ar trebui acceptat așa cum este: "de la Tatăl și de la Fiul"!

Arhiepiscopul Marcu a insistat asupra distincției, spunând: "Dacă acceptăm că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, abolim monarhia în Dumnezeire și acceptăm două cauze ale Dumnezeirii".