[Adrianna]

Multumesc de raspuns.

Prietena de care am pomenit nu face parte din nici un grup carismatic si nici nu are patima mandriei. De cand o cunosc nu mi-a vorbit niciodata de toate astea ci doar acum, provocata fiind de mine. Daca ar avea patima mandriei, nu i-ar da Dumnezeu acest dar, pentru ca pomul rau nu poate face roade bune dupa cum insusi Domnul Iisus a spus. Credinciosii evrei (cei sinceri) din timpul Domnului stiau foarte bine ca doar cei placuti lui Dumnezeu primeau darul minunilor facute de Domnul Iisus, iar El a intarit aceasta credinta spunand ca intr-adevar pomul rau nu poate face roada buna si dupa aceasta roada cunoastem pomul. Oamenii care sunt vindecati de acesti credinciosi nu se duc acolo pentru a se intari in credinta ci exact contrariul, au o credinta atat de mare incat cred ca pot fi vindecati de ceilalti prin punerea mainilor. Cu cei necredinciosi nu se pot face astfel de minuni pentru ca nici macar Domnul nu a putut face acolo unde lipsea credinta. Deci nu are nici o logica explicatia data ci dimpotriva are mult sens ceea ce scrie la Marcu: unde exista credinta cu adevarat exista si semnele, si nu invers. Insa din ceea ce inteleg tot mai mult, sensul cuvantului "credinta" este oarecum deviat astazi, aici a fost si greseala mea, de a fi considerat "credinta" acceptarea unor idei si dogme bisericesti care incetul cu incetul au justificat lipsa semnelor la cei care isi spun credinciosi avand credinta ca in pasajul care mi-a fost dat mai sus: "Cred Doamne dar ajuta necredintei mele". In Evanghelie acest nivel de credinta a fost unul din cele mai scazute, si nu inteleg de ce a dori o credinta mai mare ca aceasta, asa cum atatia oameni simpli au avut in Evanghelie, este imediat catalogat cu mandrie etc. ca si cum crestinismul ortodox ar propovadui ca-i mai bine o credinta slaba in locul uneia puternice de frica mandriei desi in mod evident mandria este pom rau si deci fara roada, nu poate exista o credinta puternica acolo unde este mandrie ci mandria isi face loc exact acolo unde credinta este caldicica. Si de altfel Domnul a spus ca toate cele de la Tatal sunt date celor mici, deci de unde ideea ca cine le primeste ar fi mandru din moment ce Tatal oricum nu le da la cei mandrii ci la cei mici? Faptul de a primi este in sine o garantie ca acea persoana nu este deloc mandra ci dimpotriva este placuta lui Dumnezeu, ca altfel nu ar primi. De ce atunci se incurajeaza o credinta caldicica fara roade si se blameaza cei care cauta o credinta lucratoare ca a celor laudati de Domnul in Biblie avand in vedere ca Domnul a spus mereu: "Fie tie dupa credinta ta"? Cu alte cuvinte se pune intrebarea: lipsa semnelor nu este tocmai pentru ca Dumnezeu face dupa credinta omului iar credinta impusa astazi este aceea de a nu mai crede in semnele promise in Evanghelie, ajugand astfel la o uniformizare catre "Cred Doamne dar ajuta necredintei mele"? De ce standardul trebuie sa fie exemplul cu cea mai slaba credinta din Evanghelie? De unde ideea ca cei cu credinta foarte puternica s-ar fi mandrit? Domnul i-a laudat chiar in public tocmai pentru a fi exemplu si pentru ceilati, si nici unul nu s-a mandrit/smintit etc. Si erau niste oameni simpli ca noi toti. De ce sa nu aspiram la acel nivel de credinta?
Incep sa inteleg de ce nu vad roadele la mine, si eu am fost invatata ca si voi ca un astfel nivel de credinta nu este de dorit pentru ca ar fi mandrie si ispitire a lui Dumnezeu cand de fapt Domnul ii lauda pe aceia in public tocmai pentru a fi luati de exemplu si de ceilalti mai putin credinciosi si care probabil credeau ca mai mult decat credinta lor slaba si indoielnica nu se putea. Si iata ca se putea, insa fiecaruia nu ii este dat mai mult decat credinta proprie. Totul se rezuma la unde isi stabileste fiecare stacheta, acum inteleg de ce unii reusesc si altii nu. Inca nu am inteles de ce aceia care reusesc nu sunt mai deschisi si fata de ceilalti ca sa ii imbarbateze si sa le arate ca se poate, pentru a ajunge si ei la astfel de credinta, cu atat mai mult cu cat Dumnezeu ii vrea pe toti oamenii credinciosi si chiar ne-a cerut sa ne rugam sa se faca pe pamant ca si in Cer, ori in Cer se afla toti sfintii si ingerii, deci toti cu credinta foarte mare.

Nu am inteles scopul afirmatiei: "Duhul Sfant e Dumnezeu care pretutindenea este si toate le plineste, lucrarea Sa fiind evidenta in purtatorii de Hristos.". Eu am invatat de la Biserica Ortodoxa ca de la Marea Schisma de la 1053 Duhul Sfant nu mai este in Biserica Catolica (romano- si greco-) si de aceea nu este recunoscuta sfintenia celor declarati sfinti de Biserica Catolica dupa 1053. Iar de aceasta invatatura a Bisericii Ortodoxe sunt foarte sigura, nu vad care a fost scopul afirmatiei de mai sus, de a ma contrazice sau de a ma completa?

Multumesc de raspuns.