View Single Post
  #8  
Vechi 22.06.2012, 23:17:39
laurastifter laurastifter is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2008
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.357
Implicit

Citat:
În prealabil postat de costel Vezi mesajul
Se spune ca trebuie sa ne multumim cu perioada in care ne-am nascut. Dar de ce nu ar trebui sa ne multumim si cu tara in care ne-am nascut? Daca Dumnezeu a randuit sa ne nastem aici, de ce ar trebui sa mergem in alta tara pentru totdeauna? Nu cred ca se pleaca din cauza unei crize spirituale, ci din motive materiale. Daca primeaza mai mult materialul decat spiritualul, atunci e cazul sa ne ingrijoram.
Și dacă Dumnezeu a rânduit ca unele persoane să se nască în România și, după aceea, să plece în străinătate?
Și Hristos, în timpul vieții Sale pământești, Și-a părăsit, la un moment dat, patria.
N-aș vedea vreo problemă morală în decizia de a trăi în altă țară... Este pur și simplu, o opțiune care nu afectează cu nimic relația personală cu Dumnezeu a celui ce hotărăște să-și părăsească țara de origine. Până la urmă, patria noastră este în ceruri, "de unde și așteptăm Mântuitor pe Domnul Iisus Hristos". De ce să ne atașăm în mod excesiv de patria pământească? Da, poate că mulți dintre românii din diaspora au emigrat din motive nelegate de credință, dar acest fapt nu constituie un păcat, atât timp cât ei vor rămâne consecvenți în trăirea Ortodoxiei, în comuniunea cu Domnul și Mântuitorul nostru Hristos.
Cred că doar în două situații plecarea din țara natală ar putea deveni păcat:
1. dacă emigrantul și-ar renega credința și ar trece la religia locuitorilor țării în care s-a stabilit;
2. dacă și-ar lăsa în țară copiii mici sau părinții bătrâni și bolnavi, abandonându-i și continuând să-i ajute doar pe plan material, deși ei au nevoie în primul rând de afecțiune (au existat chiar cazuri în care anumiți inconștienți și-au părăsit copilașii sub pretextul sărăciei, iar cei mici au căzut în deznădejde sau chiar s-au sinucis de dorul părinților iresponsabili).
În schimb, consider că românii credincioși, care au plecat din țară împreună cu familiile lor și au rămas devotați lui Dumnezeu, n-au motive de a-și regreta decizia din considerente religioase.

Dumnezeu să fie cu toți frații noștri din străinătate și să le dăruiască tot ceea ce este bine pentru ei!

P. S. M-a impresionat o idee pe care am citit-o pe site-ul Ortodoxia Tienrilor: "Oriunde merg, Îl iau pe Hristos cu mine". :)
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca

Last edited by laurastifter; 22.06.2012 at 23:24:27.